Doi bărbaţi din Constanța, răniţi grav după ce balustrada scării unui restaurant s-a rupt şi au căzut de la etaj
Doi bărbaţi au fost răniţi grav după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când se aflau la o petrecere la un restaurant din municipiul Constanţa, au căzut de la etaj, după ce s-a rupt balustrada scărilor exterioare, transmite Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, la data de 6 octombrie, în jurul orei 1,20, lucrătorii Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 4 Poliţie au fost sesizaţi că două persoane ar fi căzut de la etajul unu al unui restaurant de pe strada Arcului.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că este vorba de doi bărbaţi, de 39 de ani, respectiv 65 de ani. Din primele cercetări efectuate rezultă că cei doi s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe scări. În cădere, ar fi rupt balustrada scărilor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Cercetările poliţiştilor în acest caz sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, în cursul nopţii trecute s-a primit o solicitare prin serviciul de urgenţă 112, pentru doi pacienţi care au căzut de la înălţime la un restaurant.
„La locul solicitării s-au deplasat două echipaje – o ambulanţă SMURD C şi o ambulanţă SAJ C2. Au fost găsiţi doi bărbaţi, cu traumatisme cranio-cerebrale, conştienţi. Li s-a acordat primul ajutor medical, au fost evaluaţi şi transportaţi la spitalul judeţean pentru investigaţii suplimentare”, a informat SAJ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank