G4Media.ro

Doi bărbați, plasați în detenție în urma atacului „terorist” din fața ambasadei…

Sursa foto: Pexels

Doi bărbați, plasați în detenție în urma atacului „terorist” din fața ambasadei Israelului la Belgrad

Doi bărbaţi au fost plasaţi în detenţie după atacul cu arbaletă în care a fost rănit sâmbătă un poliţist din dispozitivul de securitate al ambasadei Israelului la Belgrad, atac calificat de autorităţile sârbe drept „terorist”, a anunţat duminică ministrul de interne al Serbiei, informează AFP, citată de Agerpres.

Atacatorul, care l-a rănit grav pe poliţist înainte de a fi împuşcat mortal de acesta din urmă, a fost identificat de poliţie ca fiind un „convertit” la islam, născut în 1999 la Mladenovac, oraş situat la circa 50 de kilometri la sud de Belgrad.

Potrivit guvernului sârb, acest „act terorist îndreptat împotriva statului sârb” este „legat de mai multe persoane suspectate de mai multă vreme de conexiuni cu mişcarea wahhabită”, o ramură ultraconservatoare a islamului care domină în Arabia Saudită.

După mai multe arestări „cu titlu preventiv” şi o majorare a nivelului de alertă în capitala sârbă, doi bărbaţi au fost plasaţi în detenţie, a anunţat duminică ministrul de interne al Serbiei, Ivica Dacic, la canalul public RTS.

Unul dintre ei, convertit la islam, a fost arestat sâmbătă la Belgrad, în timp ce altul a fost arestat la Novi Pazar, un centru istoric şi politic al minorităţii musulmane bosniace din Serbia unde locuia de asemenea atacatorul.

„Căutările au fost întreprinse în mai multe locuri în Serbia, zeci de persoane au fost interogate”, a anunţat ministrul, precizând că aceste persoane fac toate parte din „mişcarea extremistă wahhabită”.

Operaţiunile poliţiei continuă, a adăugat el.

Ministrul israelian al afacerilor externe, Israel Katz, a mulţumit pe reţeaua socială X autorităţilor sârbe pentru „sprijinul lor puternic şi cooperarea lor”. „Terorismul nu poate fi tolerat”, a scris Katz sâmbătă pe X.

Ambasadorul Israelului în Serbia, Yahel Vilan, i-a mulţumit poliţistului „care a împiedicat în mod curajos un atac” asupra reprezentanţei diplomatice. El l-a vizitat duminică la un spital din Belgrad.

Poliţistul de 34 de ani a fost lovit în gât de tirul de arbaletă şi a fost supus sâmbătă unei intervenţii chirurgicale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...