Doi britanici au urcat cu bicicletele pe Transfăgărășan. ”Au fost nevoiți să se cațăre peste un segment de zăpadă necurățat încă”
Doi cicliști din Marea Britanie au reușit să urce până în vârful Transfăgărășanului, în ciuda faptului că pe anumite tronsoane există încă zăpadă de câțiva metri peste șosea, scrie Turnul Sfatului.
”Am simțit entuziasmul lor și m-am bucurat enorm când am văzut că au reușit să urce pe Transfăgărășan, până în vârf, chiar dacă au fost nevoiți să se cațăre cu bicicletele peste un segment de zăpadă necurățat încă”, a semnalat Călin Fiscu, administratorul unui centru de închiriat biciclete din Sibiu.
Deszăpezirile continuă pe DN7C Transfăgărășan, zilele acestea, iar reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) spun că sunt încrezători că ar putea redeschide șoseaua traficului înainte de 1 iulie.
„Angajații noștri de la Districtul Bâlea lucrează intens la curățarea zăpezii acumulate peste iarnă pe versantul nordic al drumului. Acum se lucrează într-o zonă în care stratul de zăpadă depășește 5 metri grosime. Cu toate acestea, dacă și vremea va ține cu noi, suntem încrezători că vom putea să deschidem șoseaua pentru circulația publică înainte de termenul obișnuit de 1 iulie”, a anunțat instituția în urmă cu câteva zile.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii