Doi candidați pentru șefia PSD Constanța, prima dată din 2001. Lucian Lungoci: ”Domnește frica și teroarea, am ajuns pe locul 35 pe țară, lângă județe unde PSD nu ridică pretenții” / Cine sunt Felix Stroe și Lucian Lungoci
Doi candidați s-au înscris în cursa pentru șefia organizației PSD Constanța, care are loc luni seară, începând cu ora 17:30, la Năvodari. Este prima dată din 2001 când în cursă există doi candidați și nu unul singur.
- Notă: La alegerile din 9 iunie, PSD Constanța a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimele două decenii, în fața PNL, cu un candidat anonim la Consiliul Județean și fostul șef al Protecției Consumatorilor, Horia Constantinescu, la Primăria Constanța. Este a doua oară consecutiv când social-democrații ratează alegerile în fața PNL, la 10 ani de când pentru foștii lideri PSD Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au început problemele penale. În anii 2000, Constanța era printre cele mai puternice fiefuri PSD.
Actualul șef PSD Constanța, Felix Stroe, este contracandidat de deputatul PSD Lucian Lungoci (46 de ani), care și-a anunțat înscrierea printr-un mesaj publicat pe Facebook.
Contactat de G4Media și ISE, Lungoci susține că a decis să candideze pentru ca oamenii din PSD Constanța să ”aibă curajul să vorbească, pentru că domnește frica și teroarea” în organizația de la Constanța.
Lungoci mai reproșează că PSD a ajuns la al doilea rând de alegeri pierdute în Constanța și că organizația ”nu mai este atractivă pentru alegători și pentru membri”.
- ”Suntem pe locul 35 în clasamentul organizațiilor PSD din țară, după noi fiind organizațiile unde PSD nu ridică pretenții, cum ar fi Cluj, Alba, Covasna, Harghita. Practic, noi suntem pe ultimul loc din organizațiile care pot ridica pretenții”, a spus Lungoci.
Felix Stroe a fost reales președinte al organizației PSD Constanța, în urmă cu cinci ani, atunci când a fost și singurul candidat, conform Info Sud-Est.
Tot publicația locală a scris și despre ruptura din PSD Constanța, chiar înainte de alegerile din 9 iunie. Horia Constantinescu, fost candidat la primărie, a spus despre despre șefii locali ai partidului că ”cu Felix Stroe te înțelegi bine până aluneci pe săpun” și că ”nu crede că ar putea să îl susțină pe Dumitrache”. Detalii, aici,
Horia Constantinescu a fost susținut pentru candidatura la Constanța, la alegerile din 9 iunie, de conducerea centrală a PSD, în tandem cu Decebal Făgădău, fostul primar al orașului, iar cei doi nu au fost doriți de liderii social democrați locali. Detalii, aici.
Felix Stroe (șef PSD județ) și Ion Dumitrache (șef PSD municipiu) au devenit parteneri de afaceri imediat după Revoluție și împart interese în mai multe sfere de influență, inclusiv în Portul Constanța. Detalii, aici.
Lucian Lungoci a condus regia județeană de drumuri din Constanța și este deputat PSD. Vezi declarația de avere aici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii