G4Media.ro

Doi consilieri prezidenţiali, unul dintre ei fost coordonator al Programului Sibiu Capitală…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Doi consilieri prezidenţiali, unul dintre ei fost coordonator al Programului Sibiu Capitală Culturală, un consilier din Cancelaria premierului, dar şi purtătorul de cuvânt al MAE, propuși pentru funcții de ambasadori

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, joi, că au fost aprobate de către preşedintele Klaus Iohannis şapte propuneri pentru a ocupa postul de ambasador. Între cei agreaţi se numără doi consilieri prezidenţiali, unul dintre ei fost coordonator al Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007, un consilier din Cancelaria premierului, dar şi purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, transmite News.ro.

”În conformitate cu prevederile legale, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, au fost aprobate de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şapte propuneri de numiri în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României, la misiuni unde conducerea acestora era sau urma să fie vacantă. Conform reglementărilor şi practicii în vigoare, Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Comisiile de specialitate din Parlamentul României solicitarea de audiere a celor şapte candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României. Totodată, va fi demarată procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, din 1961”, anunţă, joi, MAE, îjntr-un comnicat de rpesă.

Sursa citată a precizat că propunerile de numiri în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României s-au întemeiat pe criterii de profesionalism.

”Astfel, competenţa şi experienţa în domeniul relaţiilor internaţionale, dar şi abilităţile personale au reprezentat elemente esenţiale în formularea acestor nominalizări. Persoanele propuse sunt diplomaţi de carieră sau profesionişti cu experienţă în administraţia publică centrală, cu o vastă experienţă profesională şi care cunosc foarte bine specificul postului în care ar urma să-şi desfăşoare mandatul. Aceştia au toate premisele pentru a asigura reprezentarea României în plan internaţional la standarde înalte”, a mai transmis MAE.

Potrivit ministerului, ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României şi obţinerii avizului acestora, respectiv, ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, Preşedintele României va semna decretele de acreditare şi scrisorile de acreditare.

Cele şapte persoane propuse pentru a ocupa o funcţie de ambasador sunt:

Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta – George Gabriel Bologan. Este Consilier Prezidenţial (Departamentul Politică Externă), din februarie 2024. Anterior, a fost Consul General al României la Milano (2012), Ambasador al României în Italia (2016-2022) şi Ambasador al României în Regatul Spaniei (2022-2024). Este, de asemenea, profesor asociat la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, şi doctorand al Universităţii de Stat Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.

Republica Islamică Pakistan – Dan Stoenescu. Este însărcinat cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, din septembrie 2021. Anterior, a fost ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni (2015-2016) şi, în perioada 2017-2021, Ambasador al României în Republica Tunisia. Deţine o diplomă de master în Globalizare şi Dezvoltare de la Universitatea Warwick, din Marea Britanie (2005) şi are un doctorat în ştiinţe politice acordat de Universitatea din Bucureşti (2009).

Republica Letonia – Sergiu Nistor. Este Consilier Prezidenţial (Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale) din ianuarie 2015. Anterior, a ocupat diverse poziţii în administraţia publică centrală: Director General al Patrimoniului (Ministerul Culturii, 1998-2000), Consilier al Ministrului Culturii (2005), Comisar al Guvernului României pentru Programul Sibiu CCE 2007 (2005-2008), Secretar General al CNR UNESCO (2008-2009), Secretar de Stat (Ministerul Culturii, 2012).

Republica Elenă – Carmen Ileana Mihălcescu. Este Consul general al României la Salonic, din 2023.  Începând cu 2000, a îndeplinit mai multe mandate succesive de deputat. Din această poziţie, a exercitat, pe rând, funcţia de Preşedinte al Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic (2012-2016), de Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi Preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia copiilor dispăruţi (2017-2020), respectiv, de Vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă (2020-2023).

Regatul Ţărilor de Jos – Nicolae Comănescu. Este Consilier de stat pentru politică externă şi afaceri strategice în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Guvernului României, din iunie 2023. Este diplomat de carieră, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din anul 2002, atât în Centrală, cât şi în Serviciul Exterior. În perioada 2016-2021, a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Haşemit al Iordaniei.

Republica Orientală a Uruguayului – Radu-Mihail Filip. Este purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi director al Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass Media din cadrul MAE, din iunie 2022. Anterior, a fost consilier diplomatic în cadrul Ambasadei României în Ucraina şi secretar II în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova. A fost consilier personal la Ministerul Justiţiei, unde a gestionat relaţia cu mass-media. A mai îndeplinit diverse funcţii în administraţia publică centrală şi în mediul privat, preponderent în domeniul ştiinţific şi de cercetare.

Republica India, Republica Populară Bangladesh şi Republica Federală Democratică Nepal, cu reşedinţa la New Delhi – Sena Latif. Este diplomat de carieră, cu o experienţă de 19 ani. Este adjunct al şefului de misiune în cadrul Ambasadei României în Franţa, unde, în perioada 2022-2023, a îndeplinit şi funcţia de şef de misiune (însărcinat cu afaceri a.i.). Anterior, a exercitat funcţia de însărcinat cu afaceri a.i. al României în Columbia, acreditată şi în Panama şi Republica Dominicană (2018-2019); însărcinat cu afaceri a.i. în Argentina, acreditată şi pentru Paraguay (2013-2015); adjunct al şefului de misiune la Buenos Aires (2015-2018).

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Toți aferenții pot deveni ambasadori în ultima vreme! Păi atunci de unde să ai politică externă?!