Doi europarlamentari români, Dragoș Pîslaru și Siegfried Mureșan, co-raportori pe implementarea Mecanismului European de Redresare și Reziliență
Europarlamentarii Dragoș Pîslaru (USR, Renew) și Siegfried Mureșan (PNL, PPE) sunt co-raportori pe raportul Parlamentului European privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) în valoare de 672,5 miliarde de euro.
Al treilea co-raportor va fi Eider Gardiazabal, din partea Grupului Socialiștilor Europeni.
Siegfried Mureșan a anunțat printr-un comunicat de presă că fost nominalizat în această poziție de Grupul PPE în Parlamentul European după ce anterior fusese co-raportor al Parlamentului privind adoptarea MRR.
„Mă bucur că pot continua munca în Parlamentul European pe cel mai important plan de investiții adoptat vreodată în UE. Ca raportor pe adoptarea mecanismului, am lucrat 7 luni în Parlamentul European pentru a ajunge la cea mai bună formă a legislației ce permite acum implementarea mecanismului și a planurilor naționale de redresare și reziliență. M-am asigurat, în primul rând, că România va putea finanța prin acest mecanism proiectele de infrastructură vitale țării noastre, proiecte care contribuie totodată la tranziția spre o economie verde și la digitalizarea țării. Aceste proiecte se regăsesc acum în Planul Național de Redresare și Reziliență al României pentru a fi finanțate din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Din poziția de co-raportor pe implementarea mecanismului, rolul meu și al celorlalți doi colegi co-raportori este să ne asigurăm acum că toate aceste prevederi importante sunt respectate în procesul de implementare a planurilor naționale de către statele membre”, a transmis Siegfried Mureșan.
Dragoș Pîslaru a anunțat în interviul pentru G4Media din 20 noiembrie că va fi co-raportor pentru MRR, pe noul instrument creat de Parlamentul European pentru monitorizarea implementării Planurilor naționale, care se adaugă mecanismelor de monitorizare și control care erau deja stabilite: cele la nivel național, cele la nivelul Comisiei Europene și al celorlalte instituții cu atribuții pe acest subiect – Curtea de Conturi Europeană, OLAF.
„Parlamentul european a decis să mai adauge un instrument important, un Raport propriu de inițiativă, asupra implementării Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. Parlamentul a decis să păstreze echipa inițială de negociatori, prin urmare sunt din nou coraportor pe acest nou raport propriu al Parlamentului European care vizează implementarea”, a explicat Pîslaru pentru G4Media.
Potrivit explicațiilor lui Pîslaru, până în iunie Parlamentul European va lucra pe monitorizarea implementării Planurilor de Redresare și Reziliență pentru a vedea dacă sunt conforme cu ceea ce ne-am propus sau dacă sunt necesare corecții sau îmbunătățiri. În luna iulie, Comisia Europeană va avea propria evaluare a modului în care se desfășoară mecanismul. Dacă din rapoarte reies probleme fundamentale, există posibilitatea de a evalua legislația la nivel european, fiindcă mecanismul prevede și o clauză de revizuire.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii