Doi israelieni au fost arestaţi pentru spionaj în folosul Iranului
Autorităţile israeliene au anunţat luni arestarea a doi israelieni suspectaţi că au spionat în folosul Iranului, dintre care unul este acuzat că a transmis Republicii Islamice informaţii clasificate obţinute în timpul serviciului său militar în cadrul forţelor de apărare antiaeriană, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Acesta este cel mai recent anunţ dintr-o serie de arestări operate în Israel pentru spionaj în folosul Iranului, începând din această vară.
Shin Bet (securitatea internă) şi poliţia au anunţat că au arestat doi locuitori din nordul Israelului, Iuri Eliaspov şi Gheorghi Andreev, „pentru suspiciuni de crime legate de securitate”.
Primul, suspectat că îl incitase pe al doilea, unul dintre prietenii săi, să acţioneze ca şi el în folosul Teheranului, este suspectat că „a transmis ofiţerului său de legătură informaţii secrete obţinute în timpul serviciului său militar în cadrul forţelor de apărare antiaeriană” ale Israelului, notează Shin Bet şi poliţia într-un comunicat.
Potrivit mai multor media israeliene, cei doi bărbaţi în vârstă de 21 de ani sunt rezervişti. Ei au fost remuneraţi pentru „misiunile” lor şi erau pe deplin conştienţi că lucrau pentru un inamic al Israelului, subliniază Shin Bet şi poliţia.
O parte fundamentală din securitatea statului Israel se bazează pe sistemul său de apărare antiaeriană, care îi permite să fie foarte rar lovită de tiruri inamice în zonele sensibile sau populate.
Inamici după Revoluţia din 1979 de la Teheran, Israelul şi Iranul au cunoscut două escaladări bruşte a tensiunilor în 2024, pe fondul războiului din Gaza între Israel şi Hamas, mişcarea islamistă palestiniană susţinută de Iran.
Teheranul a atacat Israelul în aprilie şi în octombrie, trăgând mai multe sute de rachete şi drone, interceptate majoritatea de Israel şi de aliaţii săi.
Primul atac a fost întreprins, potrivit Teheranului, ca ripostă la o lovitură aerienă imputată Israelului asupra consulatului iranian de la Damasc, lovitură ce s-a soldat cu 16 morţi, dintre care şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, pe 1 aprilie.
Al doilea avea drept scop, tot potrivit Iranului, de a răzbuna moartea liderului Hamas Ismail Haniyeh, ucis la sfârşitul lui iulie la Teheran într-un atentat revendicat de Israel, şi a lui Hassan Nasrallah, liderul mişcării islamice libaneze Hezbollah, ucis într-un atac israelian în sudul Beirutului, în septembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii