G4Media.ro

Doi miniştri suedezi, între care cel al apărării, sunt în vizită la…

Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu

Doi miniştri suedezi, între care cel al apărării, sunt în vizită la Chişinău / Miercuri vine cancelarul Olaf Scholz, iar săptămâna viitoare sunt aşteptaţi preşedinţii ţărilor baltice

Republica Moldova, care peste două luni va avea alegeri prezidenţiale cruciale, însoţite de un referendum pe tema integrării europene a ţării, este zilele acestea pe harta destinaţiilor externe ale multor oficiali din ţări UE şi NATO. Astfel, ministrul suedez al apărării, Pål Jonson, şi cel al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, au venit marţi la Chişinău, iar miercuri este aşteptat cancelarul german Olaf Scholz, în timp ce săptămâna viitoare vor ajunge preşedinţii Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, transmite News.ro.

Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit marţi cu ministrul apărării din Regatului Suediei, Pål Jonson, şi cu ministrul apărării civile, Carl-Oskar Bohlin. „Vizita miniştrilor apărării din Suedia este o premieră pentru ţara noastră şi confirmă aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Regatul Suediei”, a subliniat un comunicat de presă al Preşedinţiei de la Chişinău.

Maia Sandu a menţionat, în cadrul întrevederii, provocările cu care se confruntă ţara sa şi a subliniat importanţa consolidării rezilienţei Republicii Moldova, pe fondul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina. Preşedinta a exprimat, totodată, dorinţa autorităţilor de la Chişinău de a extinde cooperarea cu Suedia în domeniul securităţii şi al apărării.

Cei doi miniştri suedezi aveau, de altfel, programate întâlniri şi cu ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, şi cu cel de interne, Adrian Efros.

De asemenea, Maia Sandu a mulţumit autorităţilor suedeze pentru sprijinul acordat parcursului european al Republicii Moldova, precum şi pentru susţinerea financiară acordată pentru mai mai multe proiecte de dezvoltare şi modernizare a ţării.

Suedia se dovedeşte un partener de încredere pentru Republica Moldova, sprijinind diverse proiecte importante. Printre acestea, se află implementarea primului sistem digital de management al contravenţiilor în cadrul Ministerului de Interne, notează NewsMaker. În plus, Suedia, alături de alte ţări europene, a susţinut Guvernul de la Chişinău în acoperirea cheltuielilor pentru facturi pe timp de iarnă. În decembrie 2023, s-a anunţat că Suedia va contribui cu 9,63 milioane de dolari la Fondul de reducere a vulnerabilităţii energetice din Moldova, printr-un acord semnat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

La rândul său, cancelarul Germaniei Olaf Scholz va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, miercuri, 21 august. „Această vizită subliniază relaţiile bilaterale puternice dintre cele două ţări, Germania fiind unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Republicii Moldova în procesul de modernizare şi aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană. Ultima vizită bilaterală a unui cancelar german (Angela Merkel – n.r.) în Republica Moldova a avut loc acum 12 ani”, au precizat reprezentanţii Preşedinţiei.

De asemenea, vor ajunge la Chişinău şi preşedinţii Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, aceştia fiind aşteptaţi la 27 august, când Republica Moldova sărbătoreşte Ziua Independenţei. „Prezenţa acestor lideri la Chişinău este o dovadă a sprijinului constant şi solid pe care ţările baltice îl acordă Republicii Moldova în parcursul nostru european. Statele baltice, membre ale Uniunii Europene din 2004, reprezintă un model de succes în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai prin aderarea la UE”, a subliniat Preşedinţia.

Republica Moldova are la 20 octombrie alegeri prezidenţiale, iar Maia Sandu, care candidează pentru realegere, a propus şi un referendum pentru înscrierea în Constituţie a opţiunii pro-UE a ţării, în condiţiile în care Moscova încearcă prin metode hibride să păstreze mica republică sub influenţa ei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...