G4Media.ro

Doi soldaţi israelieni au fost răniţi sâmbătă într-un atac revendicat de o…

Sursa: Israel Defense Forces

Doi soldaţi israelieni au fost răniţi sâmbătă într-un atac revendicat de o grupare armată palestiniană la Huwara, un punct fierbinte în Cisiordania ocupată

Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei a emis un comunicat în care a revendicat atacul în care doi soldaţi israelieni au fost răniţi sâmbătă la Huwara, un punct fierbinte în Cisiordania ocupată, relatează Agerpres.

Armata israeliană a transmis că îl caută pe suspect.

Acesta este cel de-al treilea incident armat la Huwara în interval de o lună, provocând temeri faţă de amplificarea violenţelor în luna sfântă a musulmanilor, Ramadan, care se suprapune parţial în acest an cu Paştele evreiesc în aprilie.

Duminica trecută, oficiali palestinieni şi israelieni s-au angajat să depună eforturi pentru a reduce intensificarea violenţei. În timp ce discuţiile erau în desfăşurare în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, un israelian a fost grav rănit la Huwara, în maşina în care se afla cu soţia sa.

Incidentul a avut loc în apropierea locului unde doi fraţi israelieni au fost ucişi luna trecută într-un atac comis de un palestinian.

Coloniştii au răspuns la acest atac dând foc caselor şi maşinilor palestinienilor şi omorând cel puţin un palestinian.

Ministrul israelian de finanţe, Bezalel Smotrich, ale cărui comentarii recente despre palestinieni şi, mai devreme, despre Huwara, au atras numeroase critici, a spus că Israelul nu trebuie să permită ca atacurile să devină o obişnuinţă.

‘Când suntem sub atac trebuie să luăm măsuri semnificative’, a spus el, fără alte detalii.

În ultimul an, forţele israeliene au operat mii de arestări în Cisiordania şi au ucis peste 200 de palestinieni – luptători şi civili -, în timp ce mai multe de 40 de israelieni şi trei ucraineni au murit în atacuri palestiniene

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...