G4Media.ro

Doi suspecţi, căutaţi în Canada după atacuri cu cuţitul în care au…

Sursa Foto: Captură Youtbe/ CBC

Doi suspecţi, căutaţi în Canada după atacuri cu cuţitul în care au murit zece persoane / Cel puţin cincisprezece persoane au fost de asemenea rănite, într-unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria ţării

Poliţia din Canada a început căutarea a doi suspecţi într-o serie de atacuri cu armă albă care au făcut cel puţin zece morţi duminică în două localităţi izolate, dintre care una cu o numeroasă populaţie indigenă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Cel puţin cincisprezece persoane au fost de asemenea rănite, dintre care unele grav, în această agresiune, una dintre cele mai sângeroase din istoria ţării.

Răspunzând unor apeluri de urgenţă, poliţia a găsit zece cadavre în comunitatea indigenă James Smith Cree Nation şi în satul vecin Weldon, în provincia vestică Saskatchewan, a declarat comisarul adjunct al Jandarmeriei Regale din Canada, Rhonda Blackmore, într-o conferinţă de presă.

„Multe alte victime au fost rănite, dintre care 15 au fost pentru moment transportate în diferite spitale”, a adăugat ea, precizând că poliţia caută „doi suspecţi” şi anchetează „numeroasele locuri ale crimelor”.

Suspecţii au fost identificaţi. Este vorba de doi bărbaţi pe nume Damien Sanderson et Myles Sanderson, de 30 şi 31 de ani, cu părul negru şi ochii căprui.

Se pare că ei au fugit cu un Nissan Rogue negru, a precizat Rhonda Blackmore, adăugând că forţele de poliţie au fost desfăşurate „la capacitate maximă” pentru a-i prinde.

„Atacurile survenite astăzi (duminică – n.r.) în Saskatchewan sunt îngrozitoare şi bulversante. Mă gândesc la persoanele care au pierdut pe cineva drag şi la cele care au fost rănite”, a scris pe Twitter premierul Justin Trudeau.

Şeful guvernului din această provincie, Scott Moe, a spus la rândul său „nu am cuvinte să descriu durerea şi pierderea cauzate de această violenţă nebunească”.

Poliţia a primit un prim apel la ora locală 05:40 (11:40 GMT) în care se raporta un atac cu armă albă la James Smith Cree Nation, urmat de altele.

Localitatea James Smith Cree Nation, care numără 2.500 de locuitori, a decretat stare de urgenţă pe plan local. Populaţia din Saskatchewan a fost rugată să rămână în casă, ca măsură de securitate.

În ultimii ani, Canada a înregistrat o serie de evenimente de o violenţă rară.

În aprilie 2020, un atacator s-a dat drept poliţist şi a ucis 22 persoane în Noua Scoţie. În ianuarie 2017, şase persoane au murit şi cinci au fost rănite în atacuri care au vizat o moschee în Quebec. Iar în 2018, şoferul unei camionete a intrat în pietoni la Toronto, făcând 10 morţi şi 16 răniţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Trebuie interzise cutitele

  2. „într-una dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria ţării”
    Scumpă limbă română, iartă.ne pentru că suntem niste boi!