G4Media.ro

Doi turişti americani care consumaseră alcool au rămas peste noapte în Turnul…

Sursa Foto: G4Media.ro

Doi turişti americani care consumaseră alcool au rămas peste noapte în Turnul Eiffel / Nu a fost constatată nicio pagubă, amenda pentru intrare neautorizată într-un loc istoric sau cultural a fost clasată

După ce şi-au petrecut noaptea sub cerul liber în Turnul Eiffel, doi turişti americani care consumaseră alcool au fost descoperiţi luni dimineaţă dormind în celebrul monument parizian, după ce duminică s-au ascuns de forţele de ordine, au anunţat marţi surse judiciare şi din cadrul poliţiei, precum şi din cadrul companiei care exploatează monumentul, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Cei doi intruşi au fost descoperiţi la primele ore ale dimineţii, înainte de deschiderea pentru public, care are loc la ora 9:00, în timpul rondului efectuat de agenţii de securitate ai companiei care exploatează Turnul Eiffel (Sete). Turiştii se aflau între cel de-al doilea şi al treilea etaj al turnului, într-o zonă care nu este accesibilă publicului.

Aceştia ”nu reprezentau nicio ameninţare aparentă”, a precizat Sete.

Ei au cumpărat biletul de intrare duminică în jurul orei 22:40 şi au sărit barierele în timp ce coborau scările, potrivit sursei din cadrul poliţiei.

O echipă de pompieri, printre care şi cei din cadrul unităţii specializate a Grupului de intervenţie şi de recunoaştere în mediu periculos (Grimp), i-au recuperat şi i-au escortat în siguranţă, potrivit aceleiaşi surse.

”Au rămas blocaţi întrucât se aflau sub influenţa alcoolului”, potrivit parchetului din Paris, care a răspuns la o solicitare din partea AFP.

Cei doi bărbaţi au fost conduşi la comisariatul din arondismentul 7 pentru a fi audiaţi, iar Sete şi-a anunţat intenţia de a depune plângere ”săptămâna aceasta”.

”Nu a fost constatată nicio pagubă, amenda pentru intrare neautorizată într-un loc istoric sau cultural a fost clasată”, a precizat parchetul.

Turnul Eiffel a fost redeschis publicului cu circa o oră întârziere, la aproximativ ora 10:00.

Incidentul aduce o nouă perturbare programului de primire a turiştilor după ce sâmbătă au avut loc evacuări în două rânduri în urma unor alerte false cu bombă. A fost deschisă o anchetă condusă de centrul naţional pentru lupta împotriva infracţiunilor online.

Luni dimineaţă, trei comisariate pariziene au primit e-mailuri menţionând din nou prezenţa unor bombe în Turnul Eiffel, dar Sete, la recomandarea poliţiei, a decis să nu mai evacueze monumentul.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...