Dominic Fritz: Guvernul a tăiat din banii de investiții pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană de la 100 de milioane la 52 de milioane la insistențele Consiliului Județean / Municipalitatea are în derulare lucrări de 190 de milioane de lei
Banii de investiții în infrastructură pe care Primăria Timișoara nu îi mai primește de la Guvern vor fi asigurați de la bugetul local astfel încât programul Capitală Culturală Europeană să poată fi implementat cu succes, anunță primarul Dominic Fritz, transmite Radio Timișoara.
Edilul a declarat la Radio Timișoara că, pentru programul cultural sumele prevăzute în ordonanța de urgență de guvern nu au scăzut, dar pentru investiții s-a ajuns de la peste 100 de milioane de lei la doar 52 de milioane, în condițiile în care municipalitatea are în derulare lucrări de 190 de milioane de lei.
“La insistențele Consiliului Județean, ne-au tăiat banii în jumătate pentru aceste investiții. Vor finanța doar cam 25% deci trebuie să le ducem din bugetul local. O să le ducem, o să strângem cureaua în altă parte. Dar este o dovadă că oportunitatea uriașă nu este văzută peste tot. Și mai bizar este că o bună parte din banii tăiați se duc la Consiliul Județean, care n-are nicio singură investiție pornită.
Dimpotrivă, cele două proiecte pentru care și-a luat un angajament, adică reabilitarea Castelului Huniade, care de 15 ani se află fix în punctul 0 al Timișoarei și se degradează și reabilitarea Bibliotecii Județene în Piața Libertății. Cele două obiective stagnează. Nu s-a mai întâmplat nimic, dar Consiliul Județean acuma primește 32.000.000 de lei pentru investiții, tăiați din bugetul pentru Timișoara și nimeni nu știe unde o să ajungă banii ăștia”, spune Dominic Fritz.
Printre investițiile Primăriei pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană se numără reabilitarea vechilor cinematografe, dintre care unul – cinema Victoria – este finalizat. Se lucrează și la alte obiective – printre care Multiplexity – cea mai mare investiție pentru capitala culturală europeană.
În altă ordine de idei, Dominic Fritz a subliniat, la Radio Timișoara, că dincolo de atacurile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, programul Primăriei este implementat în strânsă colaborare cu alte instituții.
“Capitala Culturală și mai ales partea finanțată de Primăria Timișoara este o dovadă de colaborare și de coordonare foarte, foarte mare, pentru că toate aceste proiecte nu sunt făcute de Primăria Timișoara, ci de instituții din oraș.
Avem Universitatea de Vest care chiar cu o sumă destul de mare de bani face o serie de conferințe internaționale importante, avem Teatru Național, am fost acum două săptămâni la o piesă unde au jucat actorii profesioniști împreună cu niște copii cu dizabilități severe, care pentru prima oară în viața lor au fost pe scenă. Deci deja avem o colaborare interinstituțională în Timișoara superbă”, spune Dominic Fritz.
Reamintim, Guvernul adoptă azi ordonanța de urgență privind finanțarea programului Timișoara Capitală Culturală Europeană.
Sursa: Radio Timișoara
Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii