G4Media.ro

Dominic Fritz: În timp ce Guvernul susţine că nu sunt probleme cu…

Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Dominic Fritz: În timp ce Guvernul susţine că nu sunt probleme cu gazul, Timişoara nu găseşte furnizor de gaz pentru că nu există stocuri suficiente pe piaţă

Primarul minicipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în timp ce Guvernul susţine că nu există probleme de aprovizionare cu gaz, compania de termoficare a municipiului Timişoara, Colterm, are probleme în a găsi un furnizor pentru această iarnă, deoarece pe piaţă nu există suficiente stocuri de gaz.

Potrivit edilului, în acest moment, Colterm poate să folosească şi cărbune, chiar dacă aceasta nu este o soluţie de viitor, şi are deja un stoc mare pentru iarnă.

„Este clar că nu este o soluţie de viitor, dar deocamdată trebuie să ne bazăm încă pe cărbune. Avem un stoc mare, deja, de cărbune pentru iarna viitoare, de 30.000 de tone. Un stoc plătit, deci nu există datorii curente. Şi vrem să creştem acest stoc la 50.000 de tone, cel mai mare stoc cu care Colterm a intrat vreodată în iarnă”, a declarat Dominic Fritz.

Compania de termoficare se loveşte de refuzul marilor furnizori de gaz în încheierea unui contract pe perioada iernii.

„Dar, vreau să spun foarte clar, nu putem încălzi oraşul doar cu cărbune. Nici nu ar fi posibil. CET Centru funcţionează doar pe gaz, CET Sud are nevoie de gaz pentru a arde cărbune. Guvernul a impus o plafonare a preţului la gaz, însă nimeni nu vrea să încheie un contract de gaz pe termen lung cu Colterm la acest preţ plafonat. Motivul, precum poate îl ştiţi, este că Guvernul nu a plătit această diferenţă între preţul plafonat şi cel real. Am atras atenţia Guvernului şi parlamentarilor de Timiş despre această situaţie”, a mai precizat Dominic Fritz.

Toate tentativele de a încheia un contract ferm pe termen lung până in aprilie anul viitor, cu furnizorii mari de pe piaţă au eşuat, inclusiv cu Romgaz, una din companiile deţinute de stat, motivul invocat fiind cantităţile insuficiente de pe piaţă, mai susţine primarul.

„Momentan Colterm a reuşit să înmagazineze gaz aşa cum prevede legea. Dar stocul obligatoriu de 40.000 Mwh reprezintă doar aproximativ 10% din cât are nevoie Colterm la iarnă. În plus, a reuşit să încheie contracte-promisiuni cu mai mulţi mici furnizori pentru încă 190.000 Mwh. Însă, din cauza volatilităţii pieţei de energie, chiar şi în cazul contractelor de înmagazinare de gaz am avut probleme de livrare, pentru că nu există cantităţi de gaz pe piaţă. De aceea, temerile noastre sunt fondate. Ca să intrăm liniştiţi în această iarnă este absolut crucial ca o companie mare de gaz să încheie un contract pentru toată perioada iernii. Din păcate, până acum am avut răspunsuri negative, inclusiv de la Romgaz – o companie de stat – cu argumentul că nu sunt cantităţi suficiente pe piaţă”, a adăugat Fritz.

Edilul a făcut un apel la Guvernul Ciucă să se ţină de promisiunile pe care le face în mod public şi să se asigure că termoficarea centralizată din ţară nu va avea de suferit în această iarnă.

„În timp ce Guvernul insistă că România nu are probleme de cantităţi şi de livrări de gaz, vedem că a doua cea mai mare companie de termoficare din România nu găseşte un furnizor consistent, cu argumentul că nu există cantităţi suficiente de gaz pe piaţă. Asta e o situaţie absurdă şi de neacceptat şi i-am transmis domnului prim ministru că mă aştept să ia în serios situaţia atât ca rol al său de regulator al pieţei, cât şi ca acţionar principal la două companii furnizoare de gaz. Mă aştept ca Guvernul să se ţină de promisiunea că nu vor exista probleme de furnizare a gazului în această iarnă”, a concluzionat primarul Timişoarei.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Păi de ce nu le cumpără calorifere electrice? Ca a pus taxe peste taxe, deci bani sunt destui

    • Lasati vrajala coruptilor, se vede clar cum incercat sa sabotati USR-ul!

    • In presa straina se vorbeste despre criza gazului, dar uite ca la noi, nu. Noi dam spaga din bani publici prin partide la presa si, astfel, tot ce e de interes public e filtrat bine de catre partidul mamut si cateii lui.

    • Sa-i sugetzi poula lui Dominic tute uslinoase ce sunteti!

    • Ce e cu nervii ăștia? Nu vă plac caloriferele care sunt electrice? 😘

    • Alx, voi sunteți și mai încuiați și mai rai decât bolsevicii aia batrani. Voi nu pricepeți nimic, voi o țineți creanga cu lupta de clasa și cu fu…tul în c.r.
      Ca și predecesorii voștri, bolsevicii, ați distrus totul pe unde ati trecut. Toată lumea vede, doar voi nu. Dacă cineva va spune ca nu e bine, ii faceți, culmea, comuniști, rusi, pro.. ști, sau cum va vine la gura. De fapt pentru voi, toți romanii sunt pr o ști, asta în timp ce le cerșiti votul. Atunci sunt buni. Sunt bune funcțiile din parlament, ca și cele din guvern. Ce va mai curg balele după ele. Dar voi ăștia cinstiți, ați găsit cea mai buna metoda de a câștiga. Exact ca mentorul vostru, tătucul stalin. Când spunea ca nu contează cine pe cine votează, contează doar cine numără voturile, v-ați conformat. Ați furat sacii cu buletine de voturi. Sute de saci. Oriunde în lumea civilizata ați fi făcut pușcărie pe viata, aici nu. Pentru ca sunteți gașca lui generalu’. Pentru ca aveți grade pe umeri. Pentru ca nu dați doi bani pe democrație. Pentru ca cenzurați. Pentru ca vi se permite. Pentru ca va permitem. Poate aveți dreptate, suntem prosti. Asa a crezut și ceaușescu. Destul de rar, ne mai deșteptat și noi, dar ați văzut ce facem când ne deșteptam! Nu subestimați prostii, ca sunt mulți. Chiar va dați nume cu expresiile astea.

  2. Ntz, ntz, ntz.
    Nu e frumos sa-l deranjezi pe gealul maciuca de la panglici, inaugurari si „aaaaa” „baaaaa”.
    Pai ce e aici, democratie?

  3. Voi neomarxiștii progresiști de la USR susțineți fără discernământ energia verge.
    Acuma este momentul sa dați cu nasul de realitate: sa montați panouri solare, eoliene si centrale de biomasa in orașele pe care le conduceți, nu sa cerșiți gaz si cărbune poluante.
    La treaba, nu la întins mana!

    • Cum adica cersesc? Ba tu incepi sa candidezi pentru cel mai pr0st postac USL!

    • Cum a facut firea asa?
      Sau nu se pune?

    • Baietas, vezi ca USR s-a batut ca proiectele pe gaze sa fie recunoscute si sa primeasca bani in PNRR pe motiv ca Romania are nevoie de productii de tranzitie pana sa ajunga la energii mai curate… mai usurel postacel, ca faci spume la gura de la cate chestii neadevarate debitezi pe minut…

    • Cum dracu că din toată țara numai USR-iștii nu se descurcă? După ce au nenorocit pensionarii de mai și laudă cu PNRR-ul. Să vedem de unde plătesc pensionarii gazul cu pensiile tăiate de Ghinea!

    • Ioane, pr0stacule! Usr se descurca, dar sunt sabotati! Iar aia cubPensiile si PNRR…las-o ca pute, va doare inima ca nu o sa ne mainputetibfurq prin pensiile speciale! Cabavre umblatoare, teadatoare si corupte ce suntet!

    • Dar voi postbesinosii inapoiati si incuiati, ce sustineti? Ca sa stiu cu cine sa ma dau!

  4. Mouie comunistule! Ce caraghiosi sunteti! Voi leprele comuniste numiti USR „neomarxisti”!! Bai bolsevicilor, chiar credeti ca veti fi eterni?

    • Ce simpla trebuie sa fie viata pentru amandoi, aveti vinovat la orice problema, stiti raspunsurile la toate. As vrea sa fiu si eu asa.

    • Pai e Marxism sau neo marxi? Hotaraste-te, pana in prezent vedem cum Comunistik tai Rusinomoara oameni si ameninta cu nucleare, iar coruptii PSD-PNL-AUR omoara oamenii cu zilele! Marsi langa m@-ta zdr3anya!

  5. Monica, nimeni nu a făcut o descriere mai corectă psd-ului și lui nea Nelu. Te iertăm de toate păcatele!

  6. Bai dominiq tu nu ai dat caldra in spiyale anu trecut cand nu era nici razboi nici criza energetica, de ce te-ar crede cineva acum?

  7. Ba fitzuica bolșevica, cenzurați totul… Asa vreți sa conduceți țara, ca în anii 50?

  8. Cetățenii din Timișoara, Brașov, Bacău, Câmpulung Muscel etc trebuie aspru pedepsiți pentru că le-au dat peste bot la alegeri celor de la PSD – PNL – UDMR.