G4Media.ro

Donald Trump a promulgat legea privind drepturile omului şi democraţia în Hong…

Donald Trump a promulgat legea privind drepturile omului şi democraţia în Hong Kong. Furioasă, China ameninţă că va lua contramăsuri

Beijingul a reacţionat cu mânie joi la promulgarea de către preşedintele SUA, Donald Trump, a unei legi care îi susţine pe manifestanţii pro-democraţie din Hong Kong, calificând acest text „drept o abominaţie absolută” şi ameninţând Washingtonul cu represalii, în plin război comercial între cele două ţări.

A doua oară în decurs de patru zile, ambasadorul Statelor Unite la Beijing, Terry Branstad, a fost convocat la ministerul chinez al Afacerilor Externe, care a cerut Washingtonului „să nu pună în practică” textul incriminat.

Rezoluţia, aprobată săptămâna trecută de Congres şi promulgată miercuri de dl Trump, „ascunde intenţii sinistre”, denunţase anterior diplomaţia chineză într-un comunicat, vorbind despre „represalii”, fără a preciza ce represalii anume.

Regimul comunist a acuzat textul că „susţine cu neruşinare acţiuni comise contra unor cetăţeni nevinovaţi care au fost loviţi, răniţi, arşi (…) de criminali violenţi”.

La rândul lui, un oficial al guvernului din Hong Kong a estimat că această rezoluţie se amestecă „în mod clar în afacerile interne ale Hong Kongului” şi trimite „un mesaj greşit manifestanţilor”.

Donald Trump a promulgat miercuri „legea din 2019 privind drepturile omului şi democraţia în Hong Kong” după ce a ezitat îndelung, temându-se să supere autorităţile chineze, cu care încearcă să încheie un acord comercial de luni de zile.

Acestă rezoluţie, care ameninţă să suspende statutul economic special acordat de Washington fostei colonii britanice dacă drepturile manifestanţilor nu sunt respectate, a fost aprobată de Congres cu o săptămână în urmă, cu o majoritate zdrobitoare.

Front comercial

Senatori din ambele tabere au salutat imediat decizia şefului primei puteri mondiale.

Militanţii pro-democraţie din Hong Kong s-au felicitat de asemenea, afirmând că ea contribuie la stabilirea unui consens internaţional în favoarea mişcării lor.

Hong Kong, teritoriu semi-autonom chinez, cunoaşte de aproape şase luni o mişcare de contestare de o amploare inedită de la retrocedarea sa către China, în 1997.

Congresul a aprobat de asemenea o măsură care interzice vânzarea către poliţia din Hong Kong de materiale destinate reprimării manifestanţilor. O rezoluţie promulgată de asemenea de Donald Trump.

Pe frontul comercial, se pune întrebarea dacă această decizie va pune în pericol tratativele delicate purtate de Washington şi Beijing.

Primele două puteri mondiale poartă de anul trecut un război comercial prin creşteri de taxe vamale.

În ultimele zile, ele au dat semnale pozitive privind încheierea înainte de sfârşitul anului a unui acord comercial parţial, denumit de „faza unu”.

Fostul magnat din domeniul imobiliar new-yorkez a încercat în orice caz tot timpul să-şi menajeze relaţiile cu omologul său chinez, Xi Jinping.

Ecuaţie delicată

Într-un comunicat care îşi justifică decizia, dl Trump vorbeşte despre „respectul pentru preşedintele Xi (Jinping), China şi poporul din Hong Kong”.

Semn al ecuaţiei delicate în care se găseşte, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite a adoptat o atitudine vagă în ultimele zile asupra intenţiilor sale. El a dat pe de o parte asigurări că este „cu” manifestanţii pro-democraţie, dând în acelaşi timp asigurări că are încredere în Xi Jinping pentru rezolvarea crizei.

Hong Kongul este legat de Washington printr-un statut economic special care permite teritoriului să fie scutit de restricţiile ce se aplică Chinei continentale.

Textul condiţionează menţinerea acestui statut special cu validare anuală de către administraţie a unei situaţii apreciate drept corectă în materie de respectare a drepturilor de către autorităţile din Hong Kong.

Mişcarea a început  în iunie pe tema respingerii unui proiect de lege care urmărea să aprobe extrădări spre China continentală. De-a lungul lunilor, manifestaţiile şi acţiunile au devenit tot mai violente.

Poliţia a intrat joi în universitatea Politehnică în care sute de manifestanţi, asediaţi de forţele de ordine, s-au baricadat timp de 11 zile. De atunci, ei par să fi părăsit campusul.

În zilele care au precedat alegerile locale, care au avut loc duminică şi au adus o victorie zdrobitoare candidaţilor pro-democraţie, mişcarea de contestare s-a liniştit. Nu au fost manifestaţii importante.

Articcol preluat din La Libre Belgique via Rador / Traducere: Gabriela Sîrbu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Despre frontul medico_militar chinez……..

  2. Tot ce supără China e un lucru bun, deşi n-am uitat de şpaga pentru Trump de la ZTE.

  3. Așa este cu cel mai democratic stat al lumii , i se pare corect sa se implice în problemele interne ale unui alt stat suveran.
    Cred că rușii sunt de vina ca întotdeauna în conflictele in care se amesteca americanii.
    Că doar la americani e așa în război: civilii uciși de ei sunt victime colaterale cei uciși de alții sunt din vina rușilor sau nu se mai numesc victime colaterale ci genocid.
    Și asta e modelul nostru??

  4. Eu nu înțeleg de ce nu îi lasă pe chinezi să își rezolve singuri problemele la ei acasă??
    Că unii sunt comuniști și alții nu asta e doar problema lor.
    Care este de fapt interesul Americii în a susține un grup de revoltați că doar nu o fac probono așa din omenie???