
Donald Trump afirmă că eforturile de a tempera războiul Rusia-Ucraina sunt ”parţial sub control”
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat sâmbătă că eforturile de a opri escaladarea războiului dintre Rusia şi Ucraina sunt ”parţial sub control”, transmite agenția de știri Reuters, citată de News.ro.
Într-un interviu acordat lui Clay Travis, fondatorul site-ului sportiv Outkick, la bordul avionului Air Force One, Trump a subliniat importanţa ”discuţiilor raţionale” şi a relaţiilor bune cu preşedinţii Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski pentru a negocia încheierea conflictului.
Trump a avut săptămâna trecută discuţii separate cu liderii Rusiei şi Ucrainei, încercând să pună capăt războiului declanşat în 2022, când Putin a ordonat invazia la scară largă a Ucrainei.
Deşi negocierile nu au dus la obţinerea unei încetări complete a focului timp de 30 de zile, obiectivul declarat al lui Trump, ele s-au soldat cu un acord parţial: Putin a acceptat să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei timp de 30 de zile, iar Zelenski a declarat că ar accepta o astfel de pauză.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii