Donald Trump anunță că sancțiunile impuse Huawei ar putea fi amânate în urma negocierilor comerciale dintre SUA și China
Secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin, a anunțat că preşedintele Donald Trump ar putea relaxa restricţiile impuse Huawei dacă va exista un progres în negocierile comerciale cu China, informează rador.ro.
Compania Huawei este de mai multă vreme sub supravegherea autorităților americane fiind suspectată că este folosită de către guvernul chinez pentru activități de spionaj.
Luna trecută, președintele Trump a catalogat amenințările la adresa tehnologiei SUA drept urgență națională și a pus Huawei pe lista neagră a Departamentului comerțului, cerând aliaților SUA să oprească afacerile cu compania chineză de telecomunicații.
Totul depinde însă de rezultatul negocierilor americano-chineze privind reducerea deficitului comercial al SUA și, dacă va exista ”un progres în negocierile comerciale cu China”, atunci președintele Trump e dispus să relaxeze restricțiile împotriva Huawei, transmite rador.ro.
La începutul lunii decembrie 2018, Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei Technologies și șefa departamentului financiar al companiei, a fost arestată în Canada, la cererea autorităților din Statele Unite, fiind suspectată că ar fi încălcat embargoul impus de SUA Iranului. La scurt timp, fiica fondatorului Huawei a fost eliberată pe cauțiune, după ce a plătit 10 milioane de dolari. Arestarea lui Wanzhou a tensionat relațiile Statelor Unite cu China la numai câteva zile după ce președinții Donald Trump și Xi Jinping au decis împreună amânarea pentru 90 de zile a impunerii reciproce de taxe vamale suplimentare, timp în care cele două state ar fi urmat să ajungă la un acord comercial.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii