
BREAKING Donald Trump consideră „absolut posibilă” o acţiune militară împotriva Iranului / „Dacă trebuie să recurgem la forţă, vom recurge la forţă” / Teheranul şi-a plasat armata în stare de alertă maximă
Donald Trump a afirmat miercuri că o acţiune militară contra Iranului este „absolut posibilă” şi mai este încă „foarte puţin timp” pentru a se ajunge la un acord asupra problemei nucleare, informează joi AFP, transmite Agerpres.
„Dacă trebuie să recurgem la forţă, vom recurge la forţă”, a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor. „Israelul va fi desigur foarte implicat în aceasta, el va fi liderul”, a adăugat Trump la Casa Albă.
Această ameninţare intervine cu câteva zile înainte de discuţiile ce urmează să aibă loc sâmbătă în sultanatul Oman şi la care vor participa emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steva Witkoff, precum şi ministrul iranian al afacerilor externe Abbas Araghchi.
Potrivit media regionale precum Jerusalem Post sau Al-Arabiya, Teheranul şi-a plasat armata în stare de alertă maximă şi a avertizat Irakul, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Turcia şi Bahrainul că orice sprijin pentru un atac al SUA asupra Iranului va fi considerat un act ostil cu „consecinţe grave”.
Reprezentantul Kremlinului a indicat că, în condiţiile actuale, „poate cel mai important este să ne concentrăm pe veşti despre posibilitatea stabilirii de contacte”.
„Nu contează dacă acestea sunt directe sau indirecte. Contactele şi dialogul sunt întotdeauna mai bune decât acţiunile de confruntare, care duc doar la o escaladare a tensiunilor”, a spus el.
Cu toate acestea, Peskov a justificat acţiunile Teheranului, afirmând că, deşi „auzim o retorică destul de agresivă (…) autorităţile iraniene iau toate aceste tipuri de măsuri în scop defensiv şi preventiv”.
Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează de decenii Teheranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Iranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale nucleare se limitează la scopuri civile.
În martie, Donald Trump a adresat o scrisoare Iranului în care îl îndemna la negocieri directe asupra programului său nuclear, pentru a înlocui precedentul acord internaţional, devenit inutil după ce Washingtonul se retrăsese din el în 2018.
Însă Trump a ameninţat de asemenea că va bombarda Iranul în cazul în care diplomaţia va eşua şi a impus sancţiuni suplimentare la adresa sectorului petrolier iranian.
În timpul primului său mandat, Donald Trump a retras SUA din acordul asupra programului nuclear, acord ce oferea Iranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale în schimbul unei limitări drastice a programului său nuclear, aflat sub controlul Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică (AIEA).
Alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, susţinător al unei linii foarte dure, preşedintele american a generat o surpriză anunţând luni că Washingtonul poartă discuţii „directe” cu Teheranul, în condiţiile în care cele două ţări nu mai au relaţii diplomatice de 45 de ani.
După acest anunţ, Benjamin Netanyahu a apreciat drept „inevitabilă” opţiunea militară contra Iranului dacă aceste discuţii vor trena.
La rândul său, Iranul s-a declarat gata să discute, însă a respins un dialog secret sub ameninţare şi presiune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Era mai vesel fondul de ten portocaliu ! Asta e jalnic … Altfel spus – in logica jandarmului devenit colector de taxe de protectie – Golful Mexic !
Dupa ce in mandatul trecut s-a luptat cu kim care mai nou are submarin nuclear , acum rezolva Iranul. Sau poate da o suspendare de 90 zile.
Fiecare fată de pe TOCZAPARU e gata să fie luată tare.