G4Media.ro

Donald Trump consideră că Statul Islamic a fost înfrânt în Siria și ordonă…

sursa foto: Successtory.com

Donald Trump consideră că Statul Islamic a fost înfrânt în Siria și ordonă retragerea trupelor americane din această țară

Președintele SUA, Donald Trump, a ordonat retragerea trupelor americane staționate în Siria, considerând că și-a atins obiectivul: „înfrângerea“ grupării Stat Islamic în această țară devastată de război, relatează AFP.

„Este o retragere totală“ care se va produce cât de repede este posibil, a precizat, miercuri, pentru AFP un responsabil american sub protecția anonimatului. El a spus că această decizie, care ar putea avea consecințe importante în regiune, în special pentru combatanții kurzi, a fost luată marți.

Aproximativ 2.000 de militari americani sunt desfăşuraţi în prezent în nordul Siriei – în principal forţe speciale prezente cu scopul de a lupta împotriva Statului Islamic şi de a antrena forţe locale în zone recucerite de la jihadişti.

„Am învins gruparea Stat Islamic în Siria, singurul meu motiv de a fi prezenți acolo în timpul președinției Trump“, a scris pe Twitter președintele american, care și-a exprimat de mai multe ori dorința „să aducă trupele acasă“.

Casa Albă a fost evazivă în privința calendarului retragerii, limitându-se să declare, fără precizări numerice, că plecarea soldaților americani a început.

„Campania contra Statului Islamic nu s-a încheiat“, a subliniat, la rândul său, Pentagonul, pe un ton mai nuanțat decât anunțul prezidențial, precizând că nu va da niciun detaliu, din motive de securitate.

Nicio informație nu a fost comunicată în legătură cu impactul acestei decizii asupra campaniei de lovituri aeriene dusă în Siria de la finalul anului 2014.

Sursa foto: Successtory.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Cry hard, CIA trolls…

  2. AU ASTIA O PROBLEMA CU DEGETELE ? ARATA, INDICA, TI LE INFIG IN OCHI.
    N-AR FI MAI NIMERIT SA VI LE TINETI IN PARTEA OPUSA PARTII DIN FATA?