G4Media.ro

Donald Trump crede că va exista un vaccin până la sfârșitul anului

Donald Trump crede că va exista un vaccin până la sfârșitul anului

Preşedintele american, Donald Trump, a estimat duminică seară că un vaccin va fi disponibil până la sfârşitul anului 2020, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Cred că vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an”, a declarat Trump în cursul unei emisiuni speciale pe canalul Fox News, realizată la Monumentul lui Lincoln, pe National Mall, la Washington.

„Medicii vor spune: n-ar trebui să spuneţi asta. Spun ce gândesc”, a adăugat liderul administraţiei americane.

„Acţionăm din greu (…) numeroase grupuri farmaceutice sunt, cred eu, foarte aproape”, a mai spus el.

În ce priveşte reacţia sa dacă o ţară va descoperi vaccinul înaintea Statelor Unite? „Mi-e indiferent”, a răspuns el. „Vreau doar un vaccin care să funcţioneze”, a afirmat Donald Trump.

În întreaga lume, există peste o sută de proiecte de vaccin anti-COVID-19, dintre care mai mult de zece sunt în faza testelor clinice, potrivit datelor difuzate de London School of Hygiene & Tropical Medicine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Acelasi om care a crezut ca in Aprilie-Mai virusul va disparea singur.

  2. O vorba care mi-a placut:” Cu credinta ajungi in Cer, in rest nu-i buna de nimic”

  3. Sa aiba grija sa existe si -n Romania, ca, aparent, ai nostri nu stiu cum sa-si conserve puterea… Tot felul de onanisti au ajuns la carmele tarii si acum sunt purtatori de opinii.
    Daca jumate’ din planeta zice ca vom avea pana-n octombrie de ce nu ne pregatim sa-l achizitionam de p’acum ? Sa-si faca temele arzatorii tarii de altadata…

  4. Din afirmatiile diversilor oameni de stiinta , inteleg ca este dificil de a se gasi un Vaccin anti Covid 19.Explicatia unui autor de vaccinuri este, ca acest virus la intrarea in organism ,se ataseaza de mucoasa nazala si faringiana si apoi de organele vitale ale organismului uman, motiv care ar ingreuna gasirea unui vaccin. In aceeasi nota , sunt specialisti , care afirma ca deoarece ptr. HIV nu exista vaccin si intrucat Covidul are in codul genetic cateva insertii de HIV ,acestea ar face aproape imposibil gasirea unui vaccin.
    Mai mult cercetatori chinezi au afirmat ca au produs acest virus , ptr a-i cerceta agresivitatea si a gasi un vaccin ptr. ambele tulpini asociate. Realitatea s-ar putea sa nu o cunoastem niciodata . Singura noastra realitate este una , NE-A SCHIMBAT in rau viata , iar pentru tineri este o „catastrofa”. Constat cat de neputiciosi suntem in fata unui astfel de „dusman extrem de sofisticat si agresiv” Zburam in spatiu , vrem sa populam planete noi , care ofera conditii de viata si nu reusim aici , sa ne aparam de un dusman invizibil si extrem de puternic.

  5. Titlu de kkt…
    DT crede… Dar despre ce vorbim aici? Mai interesează pe cineva părerea acestui retard? E clar ca vorbește nedocumentat, nu întreabă pe nimeni, ca e prea orgolios.
    Păcat ca nu și-a injectat și el un pic de dezinfectant, asa, ca un bun exemplu american