G4Media.ro

Donald Trump foloseşte un ”imn LGBT+” într-un clip de campanie. Autorul melodiei…

Photo by Adam GRAY / AFP

Donald Trump foloseşte un ”imn LGBT+” într-un clip de campanie. Autorul melodiei ”Run Boy Run” îl acuză că nu i-a cerut permisiunea

Candidatul republican la fotoliul de la Casa Albă a postat luni un clip de campanie în care îşi enumeră marile axe ale programului, pe melodia ”Run Boy Run”, însă muzicianul francez ”nu i-a dat permisiunea” să-i folosească titlul, relatează AFP, transmite News.ro.

”Încă o dată, nu i-am dat niciodată permisiunea să-mi folosească muzica în acest video lui Donald Trump”, anunţă pe X în engleză Woodkid.

Muzicianul francez a denunţat miercuri folosirea împotriva voinţei sale a titlului ”Run Boy Run”, pe care-l prezintă drept un ”imn LGBT+”, într-un clip de campanie al lui Donald Trump şi cere casei sale de discuri Universal Music France ”să reacţioneze”.

Acest montaj, pe care candidatul republican la preşedinţia americană l-a postat din nou luni seara pe reţeaua sa de socializare Truth Social, compilează timp de aproape două minute imagini în care apar fostul preşedinte a american, militari sau manifestanţi împotriva vaccinării, înţesate cu sloganuri ca ”America first”, pe fondul muzicii cu sonorităţi marţiale a lui Woodkid, lansat în 2012.

Muzicianul s-a distanţat deja de acest clip în decembrie.

”CE IRONIE!”

Prin versurile ”Fugi, băiatul meu, fugi”, ”Această lume nu este făcută pentru tine” şi ”Ei încercă să te prindă din urmă”, ”Run Boy Run este un imn LGBT+ scris de mine însumi, un muzician LGBT+ şi mândru de a fi aşa”, subliniază autorul compozitor şi interpret, Yoann Lemoine pe numele său adevărat, pe X.

”Ce ironie!”, adaugă el, în contextul în care măsuri precum interzicerea ca transsexualii să servească în armată sau neacordarea vizei americane partenerilor diplomaţilor străini homosexuali necăsătoriţi au fost introduse în timpul mandatului lui Donald Trump.

”Vă rog să reacţionaţi şi să nu fiţi complici”, cere artistul Universal Music France.

În decembrie, Woodkid a dezaprobat ”pe plan uman şi politic” asocierea muzicii sale clipului lui Donald Trump.

El nu denunţa pentru prima oară acest tip de fapte.

În 2021, el a ameninţat pe Twitter cu ”urmăriri” Génération Zemmour, o mişcare de tineret care-l susţinea pe Éric Zemmour, la acea vreme candidatul extremei drepte în alegerile prezidenţiale din Franţa, în urma unui ”video de propagandă care-i folosea în mod complet ilegal” muzica.

În 2016, el a luat poziţie pe aceeaşi reţea împotriva difuzării producţiei sale la o manifestaţie a opozanţilor căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Franţa.

”Partea de Ev Mediu a muzicii mele este cea care trebuie că le-a plăcut”, spunea el atunci.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...