G4Media.ro

Donald Trump îi îndeamnă pe creştinii evanghelici să-l voteze: Nu votează atât…

Photo by Adam GRAY / AFP

Donald Trump îi îndeamnă pe creştinii evanghelici să-l voteze: Nu votează atât cât ar trebui

Fostul preşedinte american Donald Trump i-a îndemnat sâmbătă pe creştinii evanghelici, care sunt cruciali în cursa sa pentru Casa Albă, să voteze pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentându-se drept un cruciat al libertăţii religioase, transmite AFP, transmite News.ro.

„Evanghelicii şi creştinii, ei nu votează atât de mult pe cât ar trebui”, a declarat candidatul dreptei la Washington, în faţa a sute de participanţi la o conferinţă a coaliţiei „Faith and Freedom”.

„Ei merg la biserică în fiecare duminică, dar nu votează. Şi trebuie să ne asigurăm că votează, doar de data aceasta”, a spus el. „Peste patru ani nu trebuie să votaţi, bine? În patru ani nu votaţi, nu-mi pasă”, a adăugat el, stârnind râsete din partea publicului.

Miliardarul i-a asigurat pe evanghelici, care au jucat un rol important în accederea sa la putere în 2016 şi dintre care mulţi îi sunt foarte loiali, că le va apăra credinţa.

El le-a permis deja să obţină o victorie istorică în privinţa avortului prin numirea a trei judecători conservatori la Curtea Supremă.

Cu privire la această problemă sensibilă, în care mulţi evanghelici doresc o interdicţie naţională a avortului, el nu s-a angajat să meargă mai departe.

El a salutat din nou faptul că problema a fost „scoasă din mâinile” guvernului federal şi returnată statelor.

„Oamenii vor decide şi aşa ar trebui să fie. Oamenii decid acum”, a spus el.

„Fiecare alegător trebuie să îşi urmeze inima şi să facă ceea ce trebuie, dar trebuie, de asemenea, să fim aleşi”, a avertizat el. Avortul este una dintre temele majore ale campaniei prezidenţiale, iar la fiecare sondaj local pe această temă au câştigat apărătorii dreptului la avort.

Magnatul a promis, de asemenea, să creeze „o nouă misiune federală de combatere a prejudecăţilor anticreştine”, al cărei scop va fi de a investiga „discriminarea” şi „persecuţia” creştinilor în Statele Unite.

Aproape comparându-se cu un martir, Trump a vorbit despre „rănile” sale.

„Am înfruntat comuniştii, marxiştii şi fasciştii pentru a apăra libertatea religioasă aşa cum niciun alt preşedinte nu a făcut-o vreodată. Şi am răni pe tot corpul. Dacă mi-aş da cămaşa jos, aţi vedea o persoană frumoasă, frumoasă. Dar aţi vedea răni pe tot corpul meu”, a spus el.

Donald Trump a fost, de asemenea, aclamat atunci când şi-a acordat sprijinul pentru o lege foarte recentă din statul foarte conservator Louisiana, care impune afişarea celor „Zece Porunci” în sălile de clasă.

Fostul preşedinte a afirmat că tabăra democrată a rivalului său, actualul şef de stat Joe Biden, un catolic, încearcă să „reducă la tăcere” creştinii.

„Ei nu vor ca voi să votaţi, de aceea trebuie să votaţi”, a declarat Donald Trump. „Dacă votaţi, nu putem pierde”.

Mulţimea a răspuns scandând „Votaţi, votaţi, votaţi” şi încurajându-l.

Fostul preşedinte i-a îndemnat, de asemenea, pe posesorii de arme să meargă la urne.

„Aveţi o armă. Vreţi să vă păstraţi arma, ar fi bine să mergeţi la vot”, a spus el, susţinând că drepturile lor sunt „sub asediu”.

În restul discursului său, miliardarul a revenit la temele sale preferate, precum imigraţia.

„În prima zi (a noului mandat), voi lansa cea mai mare operaţiune de deportare din istoria Statelor Unite”, a spus el în aplauze.

El a promis, de asemenea, să construiască un „mare dom de fier deasupra ţării noastre, un dom cum nu s-a mai văzut niciodată” – un sistem de apărare antiaeriană. „Israelul are unul, de ce să nu avem şi noi unul?”, a spus el.

Într-o declaraţie, echipa de campanie a lui Joe Biden a condamnat discursul ca fiind „incoerent” şi „dezarticulat”.

Trump îl va înfrunta pe dl Biden într-o dezbatere televizată joi, cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce se întâmplă în SUA era de neconceput acum 20 ani. Un fost președinte dovedit infractor, care a avut aventuri cu femei în afara căsătoriei, un mincinos notoriu, un narcisist cu tendințe de dictator, cere creștinilor evanghelici (aka pocăiți pt români) să îl voteze, iar aceștia o vor face cu mare drag. Ca creștin evanghelic pentru mine este o ipocrizie de neimaginat. Cei care stau cu Biblia în mână, ignoră complet imoralitatea și sprijină păcatele de care se face vinovat un om.
    Din păcate SUA au de ales din nou între doi oameni răi (nici Biden nu este ceea ce are nevoie SUA), adică răul cel mai mic