G4Media.ro

Donald Trump se consideră persecutat şi se compară cu opozantul rus Navalnîi,…

Sursa foto: © Joe Sohm | Dreamstime.com

Donald Trump se consideră persecutat şi se compară cu opozantul rus Navalnîi, mort în închisoare: „Suntem pe cale de a deveni o ţară comunistă în multe feluri”

Donald Trump a comparat marţi problemele sale cu justiţia americană cu persecuţiile politice şi şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a murit în închisoare săptămâna trecută, notează AFP, transmite Agerpres.

Fostul preşedinte a fost condamnat vineri la o amendă de 355 de milioane de dolari pentru că a comis fraude financiare prin umflarea colosală a valorii imperiului său imobiliar cu scopul de a obţine finanţare mai favorabilă de la bănci.

O sancţiune pe care a comparat-o cu tratamentul rezervat principalului adversar al lui Vladimir Putin în Rusia.

„Este o formă de Navalnîi. Este o formă de comunism sau fascism”, a afirmat el în cursul unei reuniuni publice în Carolina de Sud.

Judecătorul care l-a condamnat este „un nebun”, a adăugat el. „Tipul ăsta a decis că sunt vinovat înainte de începerea procesului”, a mai spus fostul preşedinte.

Întrebat de o jurnalistă a canalului Fox News, Trump nu l-a menţionat pe Putin. Pur şi simplu s-a mulţumit să afirme că Navalnîi a fost un „om foarte curajos”, care „probabil ar fi fost mai bine să stea departe şi să vorbească din afara ţării”, în loc să se întoarcă de bunăvoie în Rusia.

„Acest lucru se întâmplă şi în ţara noastră”, a avertizat el. „Suntem pe cale de a deveni o ţară comunistă în multe feluri”, a insistat Trump.

„Am opt sau nouă procese la activ din cauza faptului că (…) fac politică”, a apreciat el.

Aceste comentarii intervin după polemica iniţială provocată de tăcerea republicanului în faţa morţii lui Navalnîi, decedat vineri într-o închisoare rusă.

Moartea sa a provocat un val de indignare în ţările occidentale, iar preşedintele american Joe Biden a afirmat vineri că Putin este responsabil pentru asta.

Dar Donald Trump nu a reacţionat imediat şi a fost atacat de rivala sa pentru nominalizarea republicană, Nikki Haley.

„Faptul că nu spune nimic despre moartea lui Navalnîi arată fie că el (Trump) este de partea lui Putin şi crede că e bine că acesta îşi ucide opozanţii politici, fie pur şi simplu nu crede că aceasta este o chestiune importantă”, a afirmat ea duminică.

Fostul preşedinte foloseşte acum această afacere pentru a argumenta că există o cabală împotriva lui, fără să-l menţioneze vreodată pe Vladimir Putin. Luni, el a rupt tăcerea pe reţeaua sa Truth Social pentru a promova această teză denunţând „judecătorii ESCROCI ai stângii radicale”.

Pe lângă acest dosar civil privind imperiul său imobiliar, în care a făcut apel, Donald Trump este inculpat şi în patru dosare penale privind presiunile sale electorale după alegerile din 2020, gestionarea unor documente confidenţiale sau plăţile sale pentru a reduce la tăcere o fostă vedetă porno care pretinde că a avut o aventură extraconjugală cu el.

În total, Donald Trump cumulează 91 de capete de acuzare, mai scrie AFP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Se poate face (e chiar de dorit) un test simplu pentru a vedea daca se compara trumpel cu Navalnii. Sa fie otravita trompeta inepta cu noviciok sa vedem daca rezista.

    • Problema cu umflarea averii e veche, la fel de veche e si mituirea sau sa zicem „cointeresarea” consilierilor locali din NY pentru a-l scuti de taxe 10-15 ani. Dar toate astea se intamplau de mult acum 20-30 de ani. Si aici are dreptate, pai tehnicile astea le practica si Putin : „cautam ca ii gasim noi ceva si daca nu gasim inventam”. Pentru ca nu cred ca era singurul afacerist din ce practica astfel de lucruri. Dar si in America precum in Rusia daca incerci sa faci politica vei avea probleme.

    • @Mas – Hai sa punem lucrurile acolo unde trebuie, nu vorbim de un parlit de afacerist care incearca si el sa pacaleasca sistemul. Cel care aspira la postul de presedinte cred ca nu poate fi tratat in linie egala cu orice afacerist. Bine, stiu ca esti doar un postac care incearca sa puna egal intre SUA si rusia, da’ e cam greu, nu?

  2. Când o să fii condamnat la 25 de ani de închisoare pentru nimic, și după 2-3 ani o să mori într-o închisoare neîncălzită din nordul Alaskăi, la -50 de grade, abia atunci poate-poate să-i ajungi la oul piciorului lui Navalnâi.

  3. Singura asemănare a lui Trump cu Navalny este că amândoi au parul blond. Niciun semn al egalității ba dimpotrivă – unul erou, altul circar.

  4. Adica primeste tratament preferential pentru ca a scapat cu o amenda. Daca ar fi fost de culoare ar fi primit un glont.

  5. Afirmația aceasta halucinantă nu arată altceva decât absurditatea faptului că un astfel de personaj are șanse serioase să devină încă odată președintele SUA. Incalificabil de joasă speță.

  6. nu ma mira decat ca, daca nu raportati tarziu, simion i-a luat-o inainte cu comparatia