G4Media.ro

Donație de măști și echipamente IT în valoare de 25.000 de euro…

Sursa foto: Facebook Ambasada Germaniei la București

Donație de măști și echipamente IT în valoare de 25.000 de euro din partea Ambasadei Germaniei pentru Poliția Română

Ambasada Germaniei la București a acordat o donație de măști și echipamente IT în valoare de 25.000 de euro pentru Poliția Română.

„Ambasada Germaniei la București, Ministerul Federal de Interne, Construcţii şi Dezvoltare Teritorială și Ministerul de Interne al Landului Baden-Württemberg sprijină Poliția Română cu 5000 de măști chirurgicale, precum și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate cu numeroase echipamente IT specifice domeniului prevenției (printre care laptopuri, computere, camere video, camere GoPro, imprimante multifuncționale, videoproiectoare, echipament pentru conferințe, camere endoscopice)”, se arată într-un comunicat al ambasadei.

Cu prilejul înmânării echipamentelor, ambasadorul Meier-Klodt a declarat: ”Poliția Română este partenerul nostru esenţial în ceea ce priveşte prevenția polițienească în domeniul criminalității la nivel european – un partener care realizează o muncă excepțională! De aceea mă bucur în mod deosebit că, tocmai în aceste zile, putem sprijini în mod practic această cooperare îndelungată, bazată pe încredere.”

Sponsorizarea se ridică în total la peste 25.000 de euro. În afară de aceasta, sunt preconizate și alte acţiuni de sprijin.
Echipamentele vor sprijini Poliția Română în combaterea criminalității organizate, în special a traficului de persoane, a criminalităţii legate de droguri precum și a criminalității informatice, precizează sursa citată

Sursa foto: Facebook Ambasada Germaniei la București

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Păi și Ambasada Austriei, nu? Le-a donat niste bancomate, la miezul nopții?

  2. Au fost nevoiti bietii nemti sa le dea spaga la militieni, in speranta ca vor fi ajutati. Vor avea o mare dezamagire.

  3. Sper ca nu au gandaci (bug) acele echipamente IT

    • Politia, Parchetele, ministerele, administratia publica nu ar trebuie sa accepte echipamente IT donate in natura, pot sa accepte contravaloarea lor in bani