Dosar de fraudă, încheiat după șase ani: Închisoare cu suspendare după ce statul a fost păgubit cu 5,2 milioane de lei
Inspectorul Ioan Teodorescu, de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, afaceriștii Costel Calistru, Stefan Dănuță și Silviu Spiridon, toți inculpați în dosarul “mafia păcănelelor”, în urmă cu șase ani, au fost condamnați la închisoare cu suspendare, anunță Obiectiv de Suceava.
Aceștia sunt acuzați de infracțiuni de corupție, legate de organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Aceștia ar fi exploatat ilegal sute de aparate „slot-machine” în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași, prejudiciind statul român cu peste 5,2 milioane de lei.
Joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus condamnarea tuturor acestora la pedepse cu suspendare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus condamnarea lui Ioan Teodorescu, fost inspector al ONJN, la trei ani de închisoare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Instanţa supremă l-a obligat pe acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către serviciul de probaţiune Botoşani, dar şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Botoşani sau al Muzeului Judeţean Botoşani. În acelaşi timp, instanţa a confiscat “de la inculpatul Teodorescu Ioan sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită), respectiv 23.600 lei şi 3.050 euro”.
De asemenea, ÎCCJ l-a condamnat la o pedeapsă de un an, o lună şi 20 de zile de închisoare sub supraveghere pe omul de afaceri Costel Calistru, administrator al societăţii comerciale Panayotiss SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
În acelaşi dosar, omul de afaceri Ştefan Viorel Dănuţă, care a administrat societăţile comerciale DV Consulting SRL Botoşani şi Trans Expres SRL Botoşani, a fost condamnat la pedeapsa de doi ani, cinci luni şi zece zile închisoare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Prejudiciul total produs bugetului de stat a fost stabilit de procurorii DNA la suma de 5.220.611,20 lei.
Sursa foto: Unsplash / Steve Sawusch
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii