G4Media.ro

Dosar penal deschis după furtul exponatelor din tezaurul dacic de la muzeul…

sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Dosar penal deschis după furtul exponatelor din tezaurul dacic de la muzeul din Țările de Jos

Parchetul General a deschis un dosar penal privind furtul obiectelor aparținând tezaurului dacic, aflate la Muzeul din Drents.

„În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat despre faptul că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția ,,Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”, a avut loc o explozie, iar – din primele evaluări – această explozie a avut drept scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului, de unde au fost sustrase piese din tezaurul dacic al României. În urma analizării situației de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive”, transmite Parchetul General.

„Dosarul va fi preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetările urmând a fi efectuate de către procurori din cadrul PÎCCJ și ofițeri de poliție și specialiști din Inspectoratul General al Poliției Române. Împreună cu autoritățile din Olanda, se depun toate diligențele pentru soluționarea cazului, fiind activate și mecanismele de cooperare judiciară internațională. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii”, mai precizează comunicatul citat.

De asemenea, Poliția Română transmite că au fost activate toate mecanismele de cooperare polițienească internațională.

Reamintim că mai multe exponate din tezaurul dacic, printre care Coiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări de la Sarmizegetusa Regia, au fost furate din Muzeul Drents din Assen (Țările de Jos). O explozie a avut loc sâmbătă dimineața în apropiere de muzeu, iar mai multe persoane încă neidentificate au pătruns în clădire și au furat mai multe exponate. În expoziție se aflau 673 de bunuri din metale prețioase, făcând parte din peste 50 de tezaure, aflate în colecțiile a 18 muzee din România.

  • Mai multe detalii aici

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De râsul curcilor. Primul lot de infractori de la care au fost recuperate prima data a scăpat datorita prescripției. „Dosarul penal” a ajuns sa fie făcut la mișto, pe banii contribuabililor, pt că apoi „Majestățile lor” din justiție sa le dea cu suspendare sau să-i amâne pana la prescripție. Justitia romana a devenit o gluma proasta.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.