G4Media.ro

Dosar penal în Vaslui după ce un elev ar fi fost agresat…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dosar penal în Vaslui după ce un elev ar fi fost agresat în clasă de mama unui coleg

Poliţiştii vasluieni au deschis un dosar penal după ce un elev de la o şcoală din comuna Zăpodeni ar fi fost agresat în sala de clasă de mama unui coleg, anunță Agerpres.

„La data de 4 noiembrie, Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată telefonic de către un bărbat din localitatea Măcreşti, comuna Zăpodeni, cu privire la faptul că, la data de 2 noiembrie 2022, fiul său, în vârstă de 11 ani, ar fi fost agresat în timp ce se afla la unitatea de învăţământ pe care o frecventează, în timpul orelor de curs. Odată cu sesizarea a fost indicat şi un prezumtiv autor, o femeie de 42 de ani, din localitatea Unceşti, mama unui coleg de şcoală. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată şi dispunerea măsurilor legale, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

O anchetă în acest caz a fost demarată şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Poate că merita.

  2. Mamica nu a aresat fără motiv pe bizonul junior.
    A fost fraiera că nu a avut răbdare să îl înghesuie fără martori…..