Dosar penal pentru că AUR ar fi minimalizat Holocaustul spunând că este o ”temă minoră”/ Simion: O fi coincidență după ce i-am acuzat pe frații Muraru că au participat la activități legionare?
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că au deschis dosar penal in rem (este cercetată o faptă, nu o persoană, n.red.) pentru că Alianța pentru Unirea Românilor ar fi minimalizat importanța Holocaustului, spunând că este o ”temă minoră”.
- UPDATE 2: Alexandru Muraru a răspuns la acuzația adusă de George Simion: ”Este, în mod evident, o minciună născută din frica dlui de la AUR în urma demersurilor în justiție. Nu am organizat niciodata nimic de genul acesta (…) Domnul Simion si partidul sau mint cu nerusinare in ceea ce mă priveste. Nu mai departe de anul trecut a transmis un comunicat public prin care am fost numit “agent al unei puteri straine”. La asemnea enormități nu poti raspunde”, a spus Muraru pentru G4Media.
- UPDATE 1: Reacția lui George Simion, într-o postare pe Facebook: ”O fi coincidență că astăzi s-a sesizat din oficiu Parchetul General pentru comunicatul AUR după ce aseară i-am acuzat pe frații Muraru într-o emisiune televizată că au luat parte, în tinerețe, la activități legionare?!” El a susținut că ”au organizat la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza din Iași o manifestare despre statul national legionar, avându-l ca principal invitat pe Mircea Nicolau, fost lider legionar”.
Procurorii s-au autosesizat în această speță, iar co-fondatorul AUR, George Simion, urmează să fie citat pentru audieri, conform surselor G4Media.
Alexandru Muraru, consilierul premierului pe probleme de Xenofobie și Antisemitism, a declarat pentru G4Media că demersul este ”absolut firesc” și că există ”probe suficiente” care să demonstreze că AUR, prin comunicatul transmis, a negat Holocaustul:
- ”Legea 217/2015 care modifică și completează OUG 31/2002 este foarte clară. Ea privește toate formele de negare sau minimalizare a Holocasutului în public. „Art. 6. – (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” Este de dedus de aici că există probe suficiente care să demonstreze că o formă de negare a fost comisă prin acel comunicat public ce a devenit știre internă și internațională prin care o formațiune politică consideră că Holocausutul reprezintă o „temă minoră”. Este evident că escaladarea s-a produs pe întreg parcursul anului 2021, unde promovarea culturlui persoanelor condamnate pentru crime de război de la tribuna Parlamentului, simbolurie fasciste sau naziste afișate public, ultragierea memoriei victimelor Holocasutului au fost etape premergătoare comiterii acestei infracțiuni pe care procurorii au identificat-o. Este un demers instituțional al Ministerului Public absolut firesc”, a declarat Alexandru Muraru.
Liderul AUR George Simion nu a răspuns solicitării G4Media pentru un punct de vedere până la acest moment.
AUR a transmis, printr-un comunicat de presă din 3 ianuarie, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care au fost ridicate la rangul de materii, în ceea ce califică a fi drept o ”acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.
Comunicatul PÎÎCJ
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:
La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”.
Context
Comunicatul din 3 ianuarie nu a fost prima ieșire care trădează simpatiile neolegionare și negaționiste ale liderilor AUR, partid care l-a susținut pentru funcția de premier pe Călin Georgescu, un simpatizant declarat al lui Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu.
Deși susține că nu are simpatii legionare, co-fondatorul Claudiu Târziu a participat pe iulie 2016 la o conferință organizată de șeful Mișcării Legionare, Șerban Suru. La final, Târziu s-a pozat împreună cu soția alături de Suru.
Pe data de 5 octombrie, co-președintele AUR l-a amenințat marți de la tribuna pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”.
În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că ”Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală. Membrii mișcarii legionare au fost autorii unor asasinate politice care au zguduit România în perioada interbelică.
- Citește și AUR, afirmații scandaloase: Istoria Holocaustului, o temă minoră ridicată la rangul de materie / O acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România.
- Citește și Institutul ”Elie Wiesel”, după ce AUR a catalogat Holocaustul drept ”o temă minoră”: A nega Holocaustul din spatele imunității parlamentare nu face decât să întrețină ura antisemită, neagă democrația.
- Citește și Ambasadorul David Saranga, după ce AUR a spus că Holocaustul este o ”temă minoră”: Condamn vehement afirmațiile jignitoare/ Se încadrează în definiția negării Holocaustului.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
62 comentarii