G4Media.ro

Dosar penal pentru distrugere din culpă în urma incendiului din Neamț în…

Foto: Stiri-Neamt.ro

Dosar penal pentru distrugere din culpă în urma incendiului din Neamț în care au ars 20 de hectare de vegetație de pe Pietricica

Poliţiştii nemţeni au întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului în care au ars, în noaptea de marţi spre miercuri, 20 hectare de vegetaţie de pe muntele Pietricica din municipiul Piatra-Neamţ.

„Echipajele de poliţie au intervenit la faţa locului, fiind restricţionat accesul pietonilor şi maşinilor, existând pericolul extinderii incendiului. Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti s-a constatat că nu au fost cauzate distrugeri ale imobilelor sau ale altor bunuri.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, pentru stabilirea, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs incendiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu, citată de Agerpres.

În urma incendiului a existat riscul ca flăcările să ajungă la o mănăstire situată pe munte, dar şi la mai multe locuinţe din vecinătate.

Condiţiile de intervenţie ale pompierilor au fost nefavorabile din cauza vântului puternic.

În sprijinul pompierilor nemţeni au venit pompieri din Bacău şi Iaşi, angajaţi ai mai multor ocoale silvice şi ai societăţilor Primăriei Piatra-Neamţ, în total fiind implicaţi aproape 250 de oameni.

„Incendiul a fost lichidat în jurul orei 01:20. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 20 hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi opt lucrători de la Ocolul Silvic Vaduri au rămas în zonă pentru supravegherea zonei.

Sursa foto: Stiri-Neamt.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Spitalele, cluburile, si restaurantele arse cu avize de securitate la incendiu false nu sunt considerate distrugeri.

  2. Nicio pretentie de la un dosar cu hartii. Justitia e varza si lucreaza prin intarizeri, prescrieri, personal putin(intentionat)… Incendiile frecvente din paduri, parcuri nationale nu intra in atentia justitiei pur si simplu…

  3. Gratarele si minivacanta. De-a lungul timpului am stins carbuni aprinsi in padure la poalele Bucegilor, Piatrei Craiului, intr-un loc pusesera peste jar toate lemnele ramase nearse la petrecerea cu gratar si plecasera, noroc ca am coborat pe inserat si am vazut carbunii aprinsi. Faci o cruce mare si te minunezi cum de respectivii capata c.i., permis auto, daramite diploma de bacalaureat.