
Dosar penal pentru fake-news: O femeie a făcut live pe Facebook spunând că un spital modular ATI este gol, deși erau internați 25 de pacienți în stare gravă
Poliţiştii din Neamţ au întocmit un dosar penal după ce o persoană a afirmat, într-o filmare postată pe o reţea de socializare, că spitalul modular ATI de la Piatra-Neamţ este gol. Jurnaliștii de la Libertatea au publicat, marți, față în față, filmul în care se susține că e gol și imaginile din interior, cu pacienții în paturi.
- „Urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini, în care o persoană prezintă informaţii cu privire la gradul de ocupare al spitalului modular din Piatra-Neamţ, Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Neamţ precizează că poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora şi fac verificări, în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Pe 14 octombrie, o femeie din Piatra-Neamţ a făcut un live pe Facebook în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi a afirmat că spitalul modular ATI este gol.
Potrivit conducerii spitalului, în ziua respectivă erau internaţi 25 de pacienţi în stare gravă în secţia ATI.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii