G4Media.ro

Dosare penale şi amenzi aplicate de autorităţile din Arad după ce zeci…

Sursa foto: Pexels / Pixabay

Dosare penale şi amenzi aplicate de autorităţile din Arad după ce zeci de căprioare au murit otrăvite pe câmpuri

Zeci de cadavre de căprioare au fost descoperite pe câmpuri din judeţul Arad, iar autorităţile de mediu cred că decesele au fost provocate de raticide împrăştiate de fermieri, astfel că au aplicat amenzi în sumă de 120.000 de lei, transmite Agerpres.

De asemenea, poliţiştii fac cercetări pentru braconaj cinegetic.

Garda de Mediu Arad a transmis, marţi, că echipe mixte formate din comisari ai instituţiei şi poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut verificări în zonele Curtici, Nădab şi Olari după „moartea în condiţii suspecte a unor animale sălbatice şi identificarea de produse pentru combaterea rozătoarelor, aflate pe terenurile agricole deţinute de către societăţi agricole din zonele respective”.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca de îndată să se treacă la colectarea momelilor raticide, iar utilizarea produselor raticide să fie efectuată în conformitate cu prevederile certificatelor de autorizare. A fost predată o cantitate de 1.325 kg de deşeuri animaliere pentru neutralizare prin incinerare. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 120.000 de lei, iar organele de urmărire penală au deschis două dosare penale in rem”, a transmis Garda de Mediu.

Aproximativ 40 de cadavre de animale au fost ridicate de pe câmpuri, fiind prelevate probe biologice pentru teste de laborator, înainte să fie incinerate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Biomasa mamiferelor sălbatice reprezintă 4% din biomasa totală a mamiferelor. 32% oameni si 64% zootehnie. Și totuși oamenii omoară animale sălbatice gratuit!