G4Media.ro

Dosarul CFR Marfă, cu prejudiciu de peste 6 milioane de euro, nefinalizat…

Sursa foto: CFR Marfă, Facebook

Dosarul CFR Marfă, cu prejudiciu de peste 6 milioane de euro, nefinalizat de 5 ani / Deadline-uri succesive stabilite de instanțe, încălcate / Între timp, inculpatul principal a decedat

Dosarul CFR Marfă, cu prejudiciu de peste 6 milioane de euro, privind 19 inculpați, printre care fostul director general Mihuț Crăciun, este încă ”în lucru la procuror, fiind în stadiul de redactare a soluției finale”, deși ancheta a început în mai 2017 la DIICOT Timiș, potrivit unui răspuns al DIICOT la solicitarea G4media.ro.

Între timp, fostul director al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, fost consilier al premierului Dacian Cioloș, a decedat în martie 2021.

Ancheta este nefinalizată, deși Tribunalul Timiș a stabilit de două ori date de finalizare precum 1 noiembrie 2019 și 28 martie 2020, la cererea inculpaților.

În mai 2017, DIICOT Timiș a reținut 19 persoane, printre care fosta conducere a companiei de stat CFR Marfă – reprezentată de directorul general Mihuț Constantin Crăciun, directorul operațiuni dezvoltare, Daniel Ciobanu, directorul departament vânzări – trafic, Pavel Bărculeţ Pavel, directorul economic – financiar, Eugen Tudor, directorul trafic Constantin-Nicolae Alupoaie-Drăgoescu, directorul vagoane, Florin-Claudiu Enache și şeful serviciului exploatare vagoane, George Niculescu -, dar și conducerea Remat Călărași, reprezentată de directorul general, Ion Găbreanu.

Cu toții au fost acuzați de grup infracţional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, șantaj, fals intelectual, și uz de fals.

DIICOT acuza conducerea CFR Marfă că ar fi vândut pe Bursa Română de Mărfuri, la un preț subevaluat, 2.450 de vagoane date la casat, ”facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate”.

Directorii ar fi vândut vagoanele conținând fier greu și oțel la preț de fier vechi. Cele 2450 de vagoane casate conțineau peste 35.000 de tone de oțel și peste 16.500 de tone de fier vechi greu, ”cantități care au fost menționate în documentele încheiate ca fier vechi”.

Potrivit DIICOT, <<prețul de achiziție a fost de 120 euro/tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro/tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro/ tonă. Rezultă că prin această manoperă s-a realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”>>, se arată în comunicatul DIICOT din mai 2017.

Prejudiciul se ridică la peste 6 milioane de euro.

Notă: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR / Sursa foto: CFR Marfă, Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ne vor spune ca prejudiciul nu exista:))

  2. romania FACE MILIONARI IN EURO DIN PENSII SPECIALE.
    IATA DE CE !

  3. USR e de vină!!!! Bine că i-a scos ăștia de la guvernare că altfel uite așa distrugeau tot

  4. vorbiti, va rog, limbi crestinesti, ca aici nu va citesc sefii de la langley