Dosarul „Hidroelectrica”, privindu-i pe Elena Udrea şi Dan Andronic a fost restitut la DNA. Înalta Curte a menţinut sechestrele
Judecătoarele de cameră preliminară Lucia Rog şi Lavinia Lefterache de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis luni restituirea la DNA a dosarului Hidroelectrica privindu-i pe Elena Udrea şi Dan Andronic.
„Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, cauza privind pe inculpaţii Udrea Elena-Gabriela şi Andronic Dan-Cătălin, trimişi în judecată prin rechizitoriul din 18 decembrie 2017, emis în dosarul nr. 604/P/2017 al unităţii de Parchet mai sus-menţionate. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a măsurii sechestrului asigurator dispus prin încheierea CP din 01 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală”, a decis instanţa.
Decizia era previzibilă după ce chiar procurorii DNA au solicitat restituirea dosarului la parchet pentru refacerea urmăririi penale şi readministrarea legală a unor probe (email-urile şi documentele din computerul lui Dan Andronic). La termenul din februarie, judecătoarele au exclus din dosarul Hidroelectrica emailurile trimise sau primite de patronul EVZ, Dan Andronic, şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu achiziţionarea şi administrarea SC Editura Evenimentul şi Capital SRL. Judecătoarele au solicitat DNA să precizeze dacă merg cu dosarul mai departe fără aceste probe sau cer restituirea la parchet pentru refacerea anchetei.
„Dosarul poate fi refăcut, dar s-au pierdut 2 ani preţioşi”, au explicat surse judiciare pentru G4mnedia. În decembrie 2017, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.
Potrivit surselor G4Media.ro, probele reprezentând emailurile lui Andronic şi documentele de pe harduri ar fi fost culese de DNA Braşov la percheziţia informatică din dosarul Ferma Băneasa, privindu-i pe Dan Andronic, Remus Truică, „prinţul” Paul al României, Benny Steinmetz şi Tal Silberstein.
Procurorii DNA Braşov şi-ar fi păstrat probele care îi interesau pentru dosarul lor, dar nu ar fi consemnat în procesul-verbal de percheziţie informatică tot ce au găsit, ci doar ce i-a interesat pe ei. Ulterior, ar fi înaintat „clonele” electronice ale emailurilor sau documentelor de pe harduri la DNA Central, care le-a folosit în dosarul Hidroelectrica.
„Dacă procurorii de la DNA Braşov ar fi consemnat tot ce au găsit la percheziţia informatică în procesul-verbal, probele ar fi rămas valide. Dacă ei considerau că acele mailuri şi documenete electronice reprezentau probe pentru alte infracţiuni, ar fi trebuit să extindă urmărirea penală şi, eventual, să disjungă dosarul. Atunci nu mai era nevoie de o nouă autorizare din partea instanţei. Însă ei nu le-au consemnat în procesul verbal de percheziţie informatică, iar ulterior au înaintat <<clonele>> electronice la Bucureşti. Pentru ca procurorii de la Bucureşti să le fi putut folosi, ar fi avut nevoie de o nouă autorizare de la instanţă”, au explicat pentru G4Media.ro surse din rândul avocaţilor.
Avocaţii susţin că DNA nu ar mai fi putea cere o nouă autorizare de la instanţă întrucât percheziţia informatică nu se face pe „clone”, ci pe originale, care ar fi fost însă, între timp, restituite lui Andronic. Surse din cadrul parchetului îi contrazic. „Nimic nu împiedică acum DNA să solicite autorizare de la instanţă şi să readministreze probele. Oricum, percheziţia informatică se face pe <<clonele>> fidele electronice, nu pe originale”.
Context. În decembrie 2017, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Elenei Udrea pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor şi a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă. Dosarul de află în faza de cameră preliminară la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis, pe 1 octombrie 2018, începerea judecării pe fond, însă Elena Udrea şi Dan Andronic au contestat decizia la Instanţa supremă.
Potrivit DNA, Elena Udrea este acuzată că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.
”Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, spun procurorii.
Conform DNA, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.
În cazul lui Dan Andronic, DNA menţionează că, atunci când a fost audiat ca martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei. ‘De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştiinţa că publicaţiei îi ‘merge bine’; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a ‘verifica veridicitatea’ informaţiilor obţinute’, mai spune DNA.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul ‘Gala Bute’ pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă ea a părăsit România, aflându-se în prezent în Costa Rica.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii