G4Media.ro

Dosarul în care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de luare…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Dosarul în care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de luare de mită de 800.000 de dolari: DNA a admis că dosarul e prescris din noiembrie 2023 şi a cerut încetarea procesului penal, dar confiscarea presupusei mite

Procurorul de şedinţă al DNA a admis că dosarul în care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de luare de mită de 800.000 de dolari s-a prescris în noiembrie 2023 şi a cerut încetarea procesului penal, dar confiscarea presupusei mite, a declarat pentru G4Media.ro avocatul Dan Apostol, apărătorul fostului premier. Informaţiile au fost confirmate de surse din cadrul DNA.

„Din punctul meu de vedere, potrivit practicii că termenul de prescripţie specială curge de la data ultimei pretinderi, dosarul era prescris înainte să fie deschis. Dar chiar şi potrivit practicii că termenul de prescripţie specială curge de la momentul ultimei primiri (în 2008, n.red.), fapta s-a prescris în noiembrie 2023. Şi DNA a fost de acord cu acest lucru şi a cerut încetarea procesului penal”, a declarat avocatul Dan Apostol.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Tăriceanu a respins acuzațiile DNA şi a cerut să fie achitat.

Completul este format din judecătorii Dan Enescu, Lia Savonea şi Adriana Ispas.

Context. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că, în 2008, pe când era în funcţie, ar fi primit mită 800.000 de dolari de la Claudiu Florică, reprezentantul firmei Fujitsu Siemens GMBH Austria, astfel încât guvernul pe care îl conducea să prelungească, prin acte adiționale, contractele Microsoft pentru licențele computerelor din școli.

Potrivit DNA,  Tăriceanu ar fi plătit, cu banii din mită, consultanța politică primită în campania electorală din 2008 de la celebrii consultanți israelieni Arthur Finkelstein și Tal Silberstein, ajutați de Dan Andronic.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Si uite asa scapa toate scursurile smechere!

  2. Băi dar chiar așa pe bandă rulantă scapă ăștia…

  3. Ups! dar nu are din ce plati fiindca banii au disparut in posetele celor… 5? neveste?

  4. Păi dacă renunți la urmărirea penală de ce ei banii?!?
    Doar nu e vinovat nimeni.
    Daca confiști banii, de ce nu urmărești vinovatul?!?
    Romania Stat Mafiot!

  5. De râsul lumii este Justiția română!
    Fără PSD și PNL la vot dacă mai vrem vreo speranță!

  6. 🤮🤮🤮

  7. Justiția este nu doar oarbă, dar şi legată la mâini şi picioare.