Dosarul Messi se complică: Liga Spaniolă anunță că argentinianul se poate transfera la altă echipă dacă aceasta plătește Barcelonei clauza de 700 de milioane de euro
Liga Spaniolă de Fotbal a anunțat duminică într-un comunicat că argentinianul Leo Messi poate pleca de la FC Barcelona doar după ce noua sa echipă va plăti clauza de transfer de 700 de milioane de euro – una dintre cele mai mari din istoria sportului, anunță publicația spaniolă Marca.
Poziționarea Ligii reprezintă o piedică serioasă pentru intențiile lui Messi, care își anunțase clubul prin fax că vrea să plece gratis. El considera că prelungirea sezonului de fotbal din cauza pandemiei de Covid-19 a dus la prelungirea termenului la care putea cere plecarea gratis, termen care în mod normal era 10 iunie.
În schimb, clubul catalan a afirmat constant că Messi nu poate pleca gratis, cerând ca un eventual transfer să fie făcut după plata clauzei de 700 de milioane de euro, potrivit Marca.
În acest moment nu există nici un club care să poată plăti această clauză, iar plecarea lui Messi devine improbabilă. Totuși, el poate denunța în justiție contractul cu Barcelona – echipă la care joacă de 16 ani – dar procesul ar putea dura suficient de mult pentru a-l face să rateze cea mai mare parte a acestui sezon.
Plecarea lui Messi, nemulțumit de politica sportivă și de eșecurile repetate ale echipei, ar reprezenta pentru Barcelona atât o mare pierdere în planul imaginii, cât și una financiară, dat fiind că multe dintre contractele de sponsorizare încheiate de club depind de prezența argentinianului în echipă.
Foto: Leo Messi / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii