G4Media.ro

Dosarul prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, clasat de procurorii militari

Sursa foto: Facebook/ IGSU

Dosarul prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, clasat de procurorii militari

Procurorii militari au clasat dosarul privind prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol din judeţul Constanţa, în decembrie 2014, accident soldat cu moartea a patru persoane – doi piloţi şi două cadre medicale, relatează Agerpres.

Potrivit ordonanţei întocmite de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, cu privire la acţiunile/inacţiunile pilotului şi copilotului elicopterului, care au avut ca urmare decesul medicului Laura Vizireanu şi al asistentei medicale Gabriela Camelia Harton, „întrucât a intervenit decesul făptuitorilor”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, cu privire la activităţile desfăşurate de operatorii din cadrul Biroului Răspuns Apel Unic de Urgenţă 112 Constanţa vizând preluarea apelurilor de urgenţă şi alertarea structurilor specializate de intervenţie.

Aceeaşi măsură a fost luată cu privire la măsurile dispuse pentru căutarea-salvarea victimelor şi activităţile de intervenţie desfăşurate de lucrătorii din ISU „Dobrogea”, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General de Aviaţie, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, Ministerul Apărării Naţionale – Centrul 39 de Scafandri şi UM 01921 Baza 86 – Aeriană Borcea, Autoritatea Navală Română, Direcţia Hidrografică Maritimă şi Instituţia Prefectului Constanţa, „întrucât aceste acţiuni nu s-au interpus în lanţul cauzal care a determinat decesul victimelor, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni”.

Totodată, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, „întrucât faptele nu există, nefiind constatate încălcări ale dispoziţiilor legale sub acest aspect”.

Parchetul menţionează că împotriva soluţiilor de clasare nu au fost formulate plângeri în procedura prealabilă.

Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord – doi piloţi de la Inspectoratul General de Aviaţie şi două cadre medicale ale SMURD Constanţa – s-a prăbuşit pe 15 decembrie 2014 în lacul Siutghiol. Toţi membrii echipajului au murit în urma accidentului.

În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Judeţean Constanţa.

Conform MAI, temperatura apei lacului Siutghiol, în momentul prăbuşirii elicopterului, era de 2 grade Celsius, iar supravieţuirea conştientă a victimelor accidentului ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supravieţuirea generală de cel mult 20 de minute.

Aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat şi baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

Potrivit informaţiilor furnizate de MAI, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani), era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 10 ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135.

Copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 ani), avea la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe acest tip de elicopter. Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 7 ani.

Medicul Laura Vizireanu de la SMURD Constanţa avea 39 de ani, iar asistenta medicală Gabriela Camelia Harton avea 38 de ani.

Sursa foto: Facebook IGSU

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Procurori militari =domnisoare virgine si timide

  2. Rusine ! Mafia rezista.

  3. Și la ăștia le-au trebuit 5 ani ca să-și dea seama că ” faptele nu există” ?
    Ei numai acum au aflat că pilotul și copilotul -făptuitorii- au murit la momentul respectiv ?