G4Media.ro

Dosarul privind morțile suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon: Asistenta de la…

Spitalul Sfântul Pantelimon Sector 2 / Foto: G4Media.ro/ Ștefan Lefter

Dosarul privind morțile suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon: Asistenta de la ATI a fost plasată sub control judiciar

Asistenta de la spitalul Sfântul Pantelimon a fost plasată sub control judiciar, în dosarul privind morțile suspecte de la secția ATI, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

În acest dosar doi medici sunt suspectați de tentativă de omor și omor calificat, iar o asistentă este cercetată pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, prin scăderea dozei de noradrenalină, fapt ce a condus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, prin scăderea dozei de nonadrenalină, fapt ce a condus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”, afirmă procurorii.

Patru mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare, miercuri dimineață, pentru locuințele unor angajați ai Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, în dosarul privind morțile suspecte de la Secția ATI a unității medicale. De asemenea, patru cadre medicale au fost aduse la audieri în acest dosar.

Amintim că, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon, cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...