Două asociații de magistrați: Fără reforme reale, justiția din România va rămâne în perioada cea mai sumbră din istoria sa recentă/ Instanțele judecătorești și parchetele s-au transformat în ultimele luni în focare de coronavirus

”Scurtul bilanț al principalelor măsuri întreprinse în intervalul noiembrie 2019-noiembrie 2020”, prezentat zilele trecute de Ministerul Justiției, reprezintă oglinda fidelă a neputinței sau lipsei de voință politică, ambele caracteristice ultimului an, se arată într-un comunicat dat duminică publicității de Asociația Formului Judecătorilor și de Asociația Inițiativa pentru Justiție.

Potrivit celor două asociații, chiar dacă Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii au negat în mod constant evidența, instanțele judecătorești și parchetele s-au transformat în ultimele luni în focare de coronavirus, existând sute de cazuri de infectări în rândul magistraților și personalului auxiliar, instanțe și parchete închise total sau parțial, tot mai mulți magistrați și grefieri la ATI, grefieri decedați etc.

Redăm mai jos continuarea comunicatului celor două asociații de magistrați:

”Deși ambele asociații au solicitat în numeroase rânduri digitalizarea extinsă a instanțelor de judecată și adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reglementări în acest sens, autoritățile competente trenează în mod nepermis acest lucru, ignorând cu obstinație realitatea cruntă.

Același lucru se întâmplă și în privința modificărilor necesar a fi imediat aduse legilor justiției. Deși actualul Guvern este în funcţie de peste un an, ”legile justiției” în varianta Iordache-Toader sunt în continuare aplicabile, fără niciun fel de ajustare, în ciuda criticilor în cascadă ale entităților internaționale relevante și ale magistraților români.

Atât Secția Specială de parchet, creată pentru investigarea infracțiunilor din justiție, cât şi Inspecția Judiciară, subordonată legislativ unei singure persoane, funcționează în baza aceloraşi norme criticate acerb de organismele internaţionale.

Pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție se organizează același tip de interviu formal în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţie care, în majoritatea sa, a susţinut necondiţionat modificările legislative criticate atât în rapoartele MCV, cât şi de entităţile internaţionale (GRECO, Comisia de la Veneţia). În plus, în magistratură nu se mai organizează concursuri de admitere, deoarece puterea legislativă și puterea executivă nu sunt capabile să adopte o reglementare rapidă, pentru a se conforma unei decizii a Curții Constituționale pronunțate în martie 2020.

De asemenea, Raportul Comisiei Europene din 30 septembrie 2020 privind statul de drept – Capitolul consacrat situației statului de drept în România – menționează că procurorul general și procurorul-șef al DIICOT au fost numiți (de președintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului justiției, Cătălin Predoiu), ”în ciuda unui aviz negativ al CSM.

Această situație a evidențiat problemele persistente descrise anterior de Comisie, care a recomandat, în contextul MCV, necesitatea unor proceduri de numire în funcție mai solide și independente și a sugerat că o cale sigură de a ajunge la o soluție durabilă ar fi solicitarea sprijinului Comisiei de la Veneția”.

Exercițiul de imagine reprezentat de proiectul de modificare a legilor justiției, a cărui dezbatere publică a fost programată până în martie 2021, fără a ţine cont de caracterul urgent al modificărilor necesare, nu ajută în niciun mod magistratura onestă și independentă.

Cu toată dezbaterea parlamentară aferentă, aceste modificări ar putea fi adoptate și intra în vigoare cel mai devreme în anul 2022, ținând seama și de posibilele sesizări succesive ale Curții Constituționale cu obiecții de neconstituționalitate. Până atunci, își vor produce efecte nocive toate modificările intrate în vigoare în anul 2018 și menținute de actualul Guvern.

Deși, sub presiune publică, Ministerul Justiției a propus desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, acel proiect a fost acompaniat de instituirea unor filtre inacceptabile, ce transformau secțiile Consiliului Superior al Magistraturii în veritabile instanțe de judecată, prealabil cercetării penale a oricăror posibile infracțiuni comise de magistrați.

Proiectul respectiv, criticat de asociații ale magistraților români, a rămas în nelucrare, neexistând voința de a fi dus la bun sfârșit, cu modificările necesare, fiind evident că demersul nu era unul coerent și serios, cât timp Ministrul Justiției a anunțat că nu se va trimite în Parlament acest proiect până când nu va exista o majoritate favorabilă adoptării sale.

Noul proiect de lege anunțat la 30 septembrie 2020 de Ministrul Justiției preia unele măsuri pe care ambele asociații profesionale le-au solicitat în ultimii ani (spre exemplu, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, examene meritocratice, alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii – judecători și, respectiv, procurori – de toate adunările generale ale judecătorilor, respectiv ale procurorilor, abrogarea limitărilor cu privire la libertatea de exprimare, materializate în obligația de abținere a magistraților de la „manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului”; renunțarea la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii; respectarea rolului și a atribuțiilor stabilite de Constituție pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organism colegial, prin înlăturarea transferării arbitrare a unor atribuții ale Plenului către secții sau către anumiți judecători, în funcție de gradul profesional deținut, de natură a deturna funcționarea colegială; revizuirea dispozițiilor privind revocarea membrilor CSM, în sensul unei proceduri flexibile și accesibile, abrogarea unor dispoziții de natură a încărca nejustificat volumul de muncă al instanțelor și parchetelor etc.).

Cu toate acestea, în cadrul demersului de modificare a legilor justiţiei, se remarcă faptul că unele prevederi din vechea reglementare rămân neschimbate şi apar unele dispoziţii noi, care, însă, pot afecta grav independența justiției.

Astfel, procedurile de numire a procurorilor de rang înalt nu respectă recomandările formulate constant prin rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare, rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) privind România și avizele Comisiei de la Veneția și Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).

Factorul politic continuă să păstreze rolul crucial în alegerea/revocarea procurorilor de rang înalt, în condițiile în care recomandările tuturor entităților internaționale relevante au fost în sensul că numirea și revocarea în funcțiile cele mai înalte din parchete să se facă printr-o procedură transparentă și bazată pe criterii obiective, în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.

Se reintroduce posibilitatea exercitării acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor de către Ministrul Justiției, măsură care va aduce atingere independenței magistraților, prin interferența în gestionarea aspectelor de natură disciplinară din cariera judecătorilor și procurorilor.

În cazul în care un ministru al justiției, ce face parte dintr-un partid politic, poate exercita acțiunea disciplinară împotriva unui procuror sau unui judecător care cercetează/judecă faptele comise de un coleg de partid sau de un prieten al ministrului ori de o persoană care face parte din același grup de interese politice, este evident că va fi supus unei presiuni enorme, ceea ce afectează, în mod inacceptabil, independența acestora.

De altfel, Comisia Europeană, cu ocazia analizării situației din Polonia (unde, printre modificările Legii privind organizarea Curții Supreme s-a prevăzut posibilitatea ministrului justiției de a iniția acțiuni disciplinare împotriva judecătorilor instanței supreme și de a influența desfășurarea investigațiilor), î­n cadrul Recomandării din 26 iulie 2017, a statuat la punctul 3.5.2, par.40 și 42, următoarele: ”În special, implicarea ministrului justiției în procedurile disciplinare împotriva judecătorilor Curții Supreme ar constitui o amenințare la adresa independenței acestora: faptul că ministrul justiției ar avea competența de a iniția proceduri disciplinare împotriva judecătorilor Curții Supreme și, de asemenea, de a influența desfășurarea investigațiilor ar oferi ministrului justiției un instrument suplimentar de exercitare a unei presiuni considerabile asupra judecătorilor.

Simpla amenințare reprezentată de faptul că pot fi inițiate proceduri disciplinare în conformitate cu instrucțiunile ministrului justiției ar afecta în mod direct independența judecătorilor Curții Supreme. Curtea de Justiție a statuat că, pentru ca o instanță să fie independentă, aceasta ar trebui să își exercite funcțiile în întregime în mod autonom, fără a fi subordonată niciunui alt organism și să fie astfel protejată împotriva intervențiilor externe sau a presiunilor susceptibile să pună în pericol soluționarea în mod independent de către membrii acesteia a cauzelor cu care sunt sesizați. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cazul de față. În consecință, judecătorii Curții Supreme se pot simți presați să urmeze poziția adoptată de puterea executivă atunci când se pronunță asupra cauzelor.”

Contrar explicațiilor oferite de Ministerul Justiției, proiectul de lege propus nu urmărește asigurarea unei reprezentări adecvate a conducerii instanțelor și parchetelor în cadrul colegiilor de conducere. Dimpotrivă, prin introducerea ca membri de drept, în colegiile de conducere ale instanțelor, a vicepreședinților și președinților de secții, concomitent cu reducerea numărului de membri fără funcții de conducere (rămași pur simbolic în colegiu) se afectează tocmai ideea democratizării deciziei/conducerii în instanțele de judecată și asigurării unei contraponderi în raport cu atribuțiile președintelui instanței.

Sunt transformate, practic, colegiile de conducere în echipa de suport a președinților de instanță (desemnați de comisii numite de Secția pentru judecători a CSM, secție care numește direct și președinții de secții din instanțe), devenind și un fel de formalități administrative inutile. Funcția de execuție se va confunda cu funcția decizională, președintele și echipa sa preluând efectiv orice atribut decizional în cadrul instanței, cu consecința ca echipa managerială să aducă la îndeplinire propriile hotărâri.

Or, componenta decizională ar trebui să revină tuturor judecătorilor și să poată fi exercitată prin reprezentanți democratic aleși. Schimbarea componenței colegiilor de conducere ale instanțelor și parchetelor a fost instituită în anul 2005 tocmai în vederea asigurării accesului mai larg al judecătorilor și procurorilor la procesul decizional din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea.

Ținând seama și de atribuțiile președinților de instanțe în evaluarea profesională individuală a judecătorilor din instanța pe care o conduc administrativ (aceștia fiind membri de drept în comisiile de evaluare), este limpede că măsura propusă de proiectul Ministerului Justiției întărește nepermis rolul unor persoane numite în instanțe cu largul concurs al Secției pentru judecători a CSM, în detrimentul independenței individuale a judecătorilor, plasați practic într-o formă inacceptabilă de control ierarhic.

Referitor la procedurile de evaluare a judecătorilor, Comisia de la Veneția a stabilit următoarele: ”[…] Această dispoziție pare problematică, întrucât definește președintele instanței drept o figură centrală în procesul de evaluare a judecătorilor. Acest lucru nu numai că poate duce la un conflict de interese, dar și la abuzuri, limitând independența individuală a judecătorilor.” – CDL-AD (2013)015, Aviz cu privire la proiectul de lege privind instanțele din Bosnia și Herțegovina, par.66

Legat de propunerea de funcționare a viitorului Consiliu Superior al Magistraturii (nicicum a actualului consiliu), în Europa nu există un model standard de activitate permanentă sau nepermanentă în cadrul consiliilor judiciare. Spre exemplu, în Belgia, doar patru membri ai Consiliului Superior al Justiției au activitate permanentă. În Bulgaria, Țările de Jos și Italia, toți membrii consiliului suprem judiciar au activitate full-time.

În Danemarca, numai directorul general al Domstolsstyrelsen are activitate permanentă. În Franța, Irlanda și Letonia, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv An tSeirbhís Chúirteanna și Tieslietu padome, nu au activitate full-time. Nici în Lituania sau Malta, membrii Teisėjų Taryba, respectiv Kummissjoni ghall-Amministrazzjoni tal-Gustizzja, nu au activitate permanentă.

În Polonia, membrii Krajowa Rada Sądownictwa se întâlnesc în sesiuni lunare, o săptămână întreagă, în rest judecătorii rămân la posturile lor din instanțe. În Portugalia, rămâne la latitudinea fiecărui membru de a opta sau nu pentru activitate full-time. În Slovacia, numai președintele Consiliului Judiciar este membru cu activitate permanentă. Ceilalți membri ai Consiliului își îndeplinesc pe deplin funcțiile din instanțe și nu au dreptul la remunerație ca membri ai Consiliului Judiciar. În Slovenia, membrii Consiliului Judiciar se întâlnesc în ședințe la 2-3 săptămâni.

Chiar dacă propunerea MJ are rolul de a diminua pierderea contactului cu instanțele sau parchetele pentru membrii CSM, totuși, în cazul membrilor aleși provenind de la Înalta Curte de Casație sau parchete, s-ar impune păstrarea activității permanente, întrucât primii ar putea fi colegi cu judecătorii ÎCCJ care soluționează recursuri împotriva hotărârilor disciplinare ale Secției pentru judecători în materie disciplinară, caz în care este necesară păstrarea unei aparențe de imparțialitate și înlăturarea oricărui risc de influențare a acestora, iar ceilalți ar putea fi astfel apărați de orice fel de posibile presiuni sau imixtiuni, dată fiind subordonarea ierarhică a procurorilor în cadrul Ministerului Public.

Referitor la votul universal pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în situația în care se propune a se institui, nu mai există vreo rațiune pentru menținerea unei etape prealabile și anume, desemnarea a câte unui candidat al instanțelor/parchetelor pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii/procurorii/procurorii militari care și-au depus candidatura.

Acest filtru încalcă dreptul de a fi ales (e ca și când, în prealabil, candidatul la funcția de Președinte al României ar trebui să fie ales de locuitorii județului unde domiciliază sau lucrează) și creează premisele formării de înțelegeri pentru a desemna un anumit candidat, existând riscul ca organismul reprezentativ al sistemului judiciar să devină un loc în care se confruntă interesele celor care au sprijinit un anumit candidat.

Candidații pentru Consiliul Superior al Magistraturii nu au calitatea de mandatari ori reprezentanți speciali ai instanțelor sau parchetelor din care provin. Statutul de membru al CSM semnifică reprezentativitatea întregului corp judiciar. Concret, fiecare candidat trebuie să reprezinte întreg corpul judecătorilor/procurorilor, iar nu o anumită instanță sau un anumit parchet.

Proiectul mai propune și transferul unor competențe ale Secției pentru procurori a CSM către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (numirea și revocarea procurorilor în cadrul DIICOT și DNA, detașarea), respectiv către Ministrul Justiției (aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor).

Acordarea unor asemenea atribuții unor persoane numite politic, în detrimentul organismului care are, potrivit art. 133 alin.(1) din Constituția României, rolul de garant al independenței justiției, reprezintă o încălcare evidentă a independenței justiției. Desfășurarea activității procurorilor (ce alcătuiesc Ministerul Public) sub autoritatea Ministrului Justiției nu înseamnă subordonare din punct de vedere administrativ. Problemele de management al resurselor umane ale Ministerului Public reprezintă o componentă a independenței procurorilor și actul normativ care reglementează aceste chestiuni este necesar a fi aprobat de Secția de procurori a CSM, consiliu al cărui rol constituțional este acela de a garanta independența justiției.

De asemenea, a accepta intervenția nelimitată a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție asupra actelor întocmite de orice procuror din cadrul Ministerului Public (soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale) înseamnă a-i recunoaște acestuia o atribuție excepțională care îi permite să eludeze fără nicio limită modalitatea legală de realizare a controlului ierarhic.

În cauza Kövesi c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că principiul independenței procurorilor este un element cheie în menținerea independenței sistemului judiciar. În lipsa independenței procurorului în efectuarea sau supravegherea urmăririi penale, independența cu privire la adoptarea unei soluții este golită de conținut. Prin urmare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate exercita, direct sau prin procurori anume desemnați, exclusiv atribuții de coordonare și control al administrării tuturor parchetelor.

Referitor la reorganizarea Inspecției Judiciare, prin reconsiderarea rolului și a atribuțiilor inspectorului-șef, noul proiect propune în mod esențial doar constituirea de colegii de conducere, care vor fi compuse, cel puțin în viitorul apropiat, din inspectori numiți de actualul inspector-șef al Inspecției Judiciare, prin procedurile de selecție reglementate legislativ în anul 2018. Dată fiind evoluția Inspecției Judiciare din ultimii ani, cu numirea inspectorului-șef interimar și a adjunctului său prin OUG, direct de executiv, intuitu personae, criticată amplu în rapoartele MCV, s-ar impune reformarea totală a acestei instituții și crearea imediată a două structuri distincte: Inspecția Judiciară pentru judecători, respectiv Inspecția Judiciară pentru procurori, ambele cu bugete proprii, cu aparate proprii, cu inspectori selectați meritocratic, având mandate de maximum 3 ani, fără a mai exista posibilitatea reînnoirii lor.

În ceea ce privește concursurile de promovare în funcții de execuție sau de conducere în magistratură, proiectul propus de Ministerul Justiției omite: desemnarea aleatorie a comisiilor de concurs, transparent, la nivelul Institutului Național al Magistraturii; interdicția de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecția judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcțiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar; reglementarea unor criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs. Este necesar a se reglementa și posibilitatea contestării punctajelor acordate la probele orale (spre exemplu, interviu), deoarece Curtea Constituțională a apreciat în sensul posibilității contestării fiecărei probe la concursul de admitere în magistratură (a se vedea Decizia nr. 121/2020.

În concluzie, Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție constată că, fără reforme reale, justiția din România va rămâne în continuare, pentru ani buni, în perioada cea mai sumbră din istoria sa recentă.

Puterea legislativă și puterea executivă nu au nicio scuză pentru lipsa de voință politică necesară în vederea modificării imediate a legilor justiției, România îndepărtându-se, cu fiecare zi irosită, de la valorile împărtășite de statele democratice în privința independenței justiției, cu consecințe nefaste majore pentru existența statului de drept, fapt care va conduce, indubitabil, inclusiv la blocarea accesului la fondurile europene.”