G4Media.ro

Două centre de îngrijire a vârstnicilor din nord-vestul ţării, amendate cu 45.000…

Sursa foto: Pixabay

Două centre de îngrijire a vârstnicilor din nord-vestul ţării, amendate cu 45.000 de lei: alimente expirate, toalete degradate, transportul de mâncare cu un autoturism neigienizat

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 45.000 de lei două centre de îngrijire a vârstnicilor din nord-vestul ţării pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu şi au oprit definitiv de la comercializare peste 260 de kilograme de produse alimentare neconforme.

„În continuarea acţiunilor de control desfăşurate zilele trecute de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, parte a unei tematici regionale, CJPC Sălaj a derulat, pe data de 17.01.2023, sub coordonarea vicepreşedintelui ANPC, Sebastian Hotca, verificări la operatorii economici care prestează servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice şi catering, pe raza judeţului Sălaj. Au fost verificaţi următorii operatori economici: Asociaţia Haller – Centru de îngrijire a persoanelor vârstnice „SF. Vineri”, Zalău; Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe”, Românaşi; SC Conta Cata SRL – servicii de catering”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis marţi Agerpres.

În urma neregulilor constatate, comisarii sălăjeni au aplicat cinci amenzi contravenţionale în valoare totală de 45.000 lei, trei avertismente, au oprit definitiv de la comercializare peste 260 kg de produse alimentare neconforme şi au interzis transportul produselor alimentare finite cu autoturismul neconform al firmei de catering.

„Sunt îngrozit de modul în care unii operatori economici care prestează servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice găsesc să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Încălcând flagrant legea, le oferă acestora produse expirate şi îi cazează în condiţii insalubre şi mai sunt şi plătiţi pentru asta. Fac un apel către aparţinătorii acestor persoane! Să analizeze cu multă atenţie locul pe care-l aleg pentru ca părinţii sau bunicii lor să-şi trăiască anii bătrâneţii şi să ne sesizeze ori de câte ori constată că lucrurile nu sunt în ordine”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedintele ANPC, în comunicatul citat.

Deficienţele constatate la Asociaţia Haller şi Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” (centre în care beneficiază de servicii de îngrijire socială 100 de vârstnici) au vizat: utilizarea unor produse alimentare expirate, ca materie primă; folosirea unor preparate fără elemente de identificare-caracterizare şi a unor vitrine frigorifice insalubre, pentru depozitarea produselor şi preparatelor; utilizarea veselei din plastic şi a unor ustensile de lucru cu mânere de lemn sau plastic; folosirea unor coşuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare; utilizarea unor toalete în stare de degradare.

Potrivit sursei citate, la SC Conta Cata SRL comisarii au depistat utilizarea unor produse alimentare expirate ca materie primă; folosirea unor preparate fără elemente de identificare-caracterizare; utilizarea unui spaţiu de depozitare a materiilor prime neconform; efectuarea transportului cu un autovehicul neigienizat ce prezintă o stare avansată de degradare.

ANPC precizează că acest operator economic oferea servicii de catering unui număr de trei grădiniţe din localitatea Zalău: Grădiniţa cu program prelungit „Dumbrava Minunată”, Grădiniţa cu program prelungit Nr. 5 şi Nr. 7 şi Grădiniţa Creştină „David”, unde sunt şcolarizaţi aproximativ 200 de copii.

Comisarii CJPC Sălaj vor continua acţiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor indiferent de serviciile de care beneficiază şi indiferent de operatorul economic şi vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancţiuni contravenţionale complementare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Un batran poate sa moara de la toxiinfectie alimentara. Eu i-as acuza de tentativa de omor. Ce sa mai Omor calificat. Pedeapsa cu moartea pentru manager prin injectie letala.

  2. Impresionant!!!

  3. Pînă n-au venit cei de la Cluj și vicepreședintele ANPC, comisarii de la Protecția Consumatorului Sălaj nu știau de cazurile acestea și au luat salariu degeaba? Sau ce au acoperit ei?