G4Media.ro

Două clădiri cu apartamente mici din sectoarele 4 și 5, studiate de…

FOTO: Imobilul din Aleea Pricopan nr.12, sector 5, cum este în prezent și cum ar arăta după consolidare, cu balcoane

Două clădiri cu apartamente mici din sectoarele 4 și 5, studiate de echipe de cercetare europene pentru a fi consolidate fără beton, ci doar cu un exoschelet, complet exterior / Soluția nu implică relocarea oamenilor

Două blocuri din sectoarele 4 și 5, cu suprafețe mici locuibile, care nu se află în zona centrală a Capitalei, ce are multiple blocuri cu risc seismic, au fost selectate pentru a intra într-un program pilot de consolidare. Pentru realizarea lucrărilor, arhitecți români lucrează cu cercetători străini pentru a găsi soluțiile potrivite. Proiectarea și, respectiv, execuția au primit finanțare europeană prin programele Horizon – Multicare și E-safe și presupun consolidarea lor fără a fi mutați oamenii din apartamente. Dacă un imobil are acoperite cheltuielile, la cel de-al doilea, finanțarea trebuie completată de la bugetul local.

Cele două imobile au fost alese pe baza unor criterii, unul dintre ele fiind să nu se afle în zone protejate sau să nu fie clădiri istorice, pentru a se putea interveni pe zidurile exterioare, fără constrângeri. În plus, soluțiile de consolidare cu o carcasă de lemn lamelar sau metal, exterioare, care să susțină clădirea, trebuia să aibă acordul proprietarilor. Un alt criteriu a fost ca înălțimea clădirii să fie redusă, de maxim 4 etaje plus parter.

Totodată, aceste proiecte trebuiau să fie replicabile pentru niște tipologii, în București fiind, în total, 200 de blocuri de acest fel. „Provocarea este cum să venim cu o soluție pentru niște tipologii de imobile care există în București și pentru care să nu fim nevoiți să relocăm oamenii și suntem într-un consorțiu cu Universitatea din Catania, Italia”, a explicat Răzvan Munteanu, șeful Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS).

„Proiectul are o mare componentă socială pentru că este gândit astfel încât să identifice o comunitate cu nevoi sociale. Un apartament cu 2 camere în acest loc are 28 mp, iar pentru că imobilele nu au balcoane, prin soluția propusă ajungem să le facem și balcoane”, a mai spus șeful AMCCRS.

Imobilul cu înălțime P+2 din Intrarea Văcărești nr 2, sector 4 – soluție de consolidare cu exoschelet din lemn

În programul european Horizon-Multicare, imobilul ales este un P+2, și se află la adresa de pe Intrarea Văcărești nr 2, sector 4. Clădirea are 1630 mp suprafață construită și un număr aproximativ de 40 de apartamente, cu suprafață mică. Aici un apartament cu 3 camere are în jur de 50 mp.

Soluția de proiectare oferită de cercetătorii din Italia este un exoschelet eco-friendly din lemn lamelar, un CLT (cross-laminated timber sau lemn lamelat încrucișat), care vine și îmbracă fațada și care este un fel de cușcă. În programul Multicare, AMCCRS a obținut un grant de aproximativ 580.000 euro, bani pentru implementarea/execuția proiectului.

„Este o soluție inovativă pentru țara noastră. Structura exterioară este din lemn lamelar și nu se mai intervine pe ziduri, la partea de beton. Singura intervenție este exoscheletul ce va fi prins de clădirea existentă, dar intervențiile sunt minore”, a explicat pentru G4Media, arhitectul AMCCRS Sebastian Petrescu.

Soluția propusă, conform documentului AMCCRS.

Blocul de P+4 din Aleea Pricopan nr. 12, sector 5 – consolidare cu exoschelet din metal și realizarea de balcoane exterioare

În Aleea Pricopan nr. 12 sunt 16 imobile identice, iar unul dintre ele face parte din programul pilot finanțat de UE prin programul E-safe. Consolidarea va presupune o construcție exterioară pe metal care îmbracă blocul, care oferă posibilitatea și de extindere a apartamentelor cu balcoane. Este un bloc P+4, are o suprafață de 1416 mp, și 40 de apartamente cu 2 camere de 29 mp fiecare, așa-numite locuințe sociale.

 „Avem structura de metal și între frame-urile verticale vor fi montate elemente orizontale ce vor avea rol structural, dar vor avea și rol practic putându-se realiza balcone pentru apartamente”, a spus arhitectul AMCCRS Sebastian Petrescu, implicat în proiectul pilot de consolidare.

Ambele proiectele fac parte dintr-un program de cercetare europeană inovativă susținută de UE pentru consolidarea spațiilor interioare ale apartamentelor, cu intervenție la exterior. Execuția lor se realizează pe măsură ce sunt încheiate variantele de proiectare, devizul de costuri și adaptarea la legislația din România, care nu va schimba însă soluțiile propuse.

Proiectul din Horizon-Multicare are si susținere financiară din partea UE, iar cel din E-safe pune la dispozitie partea de cercetare si apoi România trebuie să o adapteze și să o implementeze.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Toate bune si frumoase dar cu fundatia cum ramane?…