G4Media.ro

Două companii germane care construiesc împreună tancuri Leopard 2 au intrat într-o…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Fric.matej

Două companii germane care construiesc împreună tancuri Leopard 2 au intrat într-o dispută juridică privind drepturile de proprietate intelectuală

Două companii germane care construiesc împreună Leopard 2, unul dintre cele mai avansate tancuri de luptă din lume, au intrat într-o dispută juridică privind drepturile de proprietate intelectuală, chiar dacă se află în plină expansiune în domeniul apărării din cauza războiului din Ucraina, relatează The Guardian.

Rheinmetall AG, care a fost pusă în centrul atenției anul trecut pe măsură ce Germania și-a sporit cheltuielile de apărare, este acționată în instanță de către Krauss-Maffei Wegmann, o audiere urmând să aibă loc la un tribunal din Munchen pe 2 mai.

Cedând la presiunea aliaților, guvernul german a acceptat anul acesta să trimită tancuri Leopard în Ucraina, unul dintre cele mai importante produse cerute de Kiev, care se pregătește să organizeze o contraofensivă împotriva forțelor rusești.

Rheinmetall, cu sediul la Düsseldorf, produce tunul Leopard 2, în timp ce KMW, cu sediul la Munchen, îi fabrică șasiul.

Însă KMW a obiectat față de declarațiile făcute de directorul general al Rheinmetall, Armin Papperger, într-un interviu acordat în martie ziarului Neue Zuercher Zeitung, în care a fost citat spunând că Rheinmetall deținea drepturile asupra modelului Leopard 2A4.

Într-un comunicat de marți, un tribunal districtual din Munchen a declarat că KMW a solicitat protecție juridică pentru a împiedica Rheinmetall să facă declarații pe care le consideră „afirmații neadevărate și înșelătoare care îi încalcă drepturile”.

KMW și Rheinmetall au refuzat să comenteze.

Nu a fost imediat clar ce impact, dacă există, ar putea avea disputa asupra cooperării dintre cele două companii, care săptămâna trecută au anunțat împreună o comandă din partea armatei germane pentru modernizarea a 143 de vehicule de luptă Puma. Comanda este evaluată la aproximativ 770 de milioane de euro.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Acuma s-au găsit, când miroase a bani. Multi bani.