G4Media.ro

Două comune din Iași își dispută de 20 de ani 8 hectare…

Sursa foto: Inquam Photos/ Marius Dumbraveanu

Două comune din Iași își dispută de 20 de ani 8 hectare de pășune / Cazul ajunge pentru a doua oară la Curtea de Apel

Ciohorăniul și comuna din care s-a desprins, Miroslovești, își dispută pășunea. Încercarea Prefecturii de a arbitra conflictul a eșuat, iar cele două localități au ajuns în instanță, anunță Ziarul de Iași.

Comunele Ciohorăni și Miroslovești nu reușesc să cadă de acord asupra limitei administative dintre ele. Miza disputei este reprezentată de o suprafață de 8 ha de pășune, pe care și-o revendică ambele localități. De cinci ani, negocierile s-au mutat în fața judecătorilor.

Comuna Ciohorăni s-a constituit în 2004, prin desprinderea satului omonim din comuna Miroslovești. Operațiunile de predare-preluare a patrimoniului urmau să se facă în baza unui protocol semnat de cei doi primari. Mesele, scaunele și școlile au putut fi împărțite cu ușurință. Nu însă și pământul. Limitele drumurilor, identificatorii cadastrali și suprafețele au fost menționate doar aproximativ. În august 2010, Prefectura a înființat o comisie de identificare și recunoaștere a limitelor celor două unități administrative, aceasta urmând să stabilească granița dintre comune. Hotarul propus de Oficiul de Cadastru a fost acceptat de Ciohorăni, dar respins de Miroslovești, care a cerut ca pășunea comunală să îi revină. O nouă comisie, de mediere, înființată tot de Prefectură, nu a reușit să aducă la un numitor comun cele două părți.

Bătălia dintre Ciohorăni și Miroslovești s-a mutat în instanță. Acțiunea Ciohorăniului, demarată în 2015 în fața Tribunalului, a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel doi ani mai târziu, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Decizia judecătorilor nu rezolva însă problema de fond, cea a împărțirii pășunii comunale.

Magistrații Tribunalului au dispus efectuarea unei expertize tehnice, plecând de la prevederile protocolului de predare-primire din 2005. Expertiza a analizat situația pășunii comunale, principalul punct de divergență. Din întreaga pășune, 6,94 ha fuseseră predate în 2005 de Miroslovești către Ciohorăni. Alte 8 ha, aflate în inventarul domeniului public al comunei Ciohorăni, se aflau pe amplasamentul comunei Miroslovești. Expertul a propus ca acestea să intre în componența comunei Miroslovești.

Propunerea a fost agreată de magistrații Tribunalului, care au dispus ca cele 8 ha de pășune să revină Mirosloveștiului. Hotărârea nu este însă definitivă. Propunerea expertului a fost aceeași cu cea făcută de comuna Miroslovești. Ca urmare, sentința a fost contestată de comuna Ciohorăni, iar dosarul va fi renalizat de Curtea de Apel.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...