UPDATE Muncitorii de la Iași vor pleca astăzi spre Germania. Cursele charter vor fi operate
UPDATE: Contactat de G4Media, șeful aeroportului din Iași a declarat că toate zborurile charter care transportă muncitori români spre Germania vor decola în cursul zilei de astăzi, chiar dacă nu la ora stabilită. Potrivit acestuia, pe lângă cele două curse spre Baden-Baden și Nurenberg, va fi și un zbor charter spre Düsseldorf.
„În acest moment se procesează cei 189 de pasageri ai cursei spre Baden-Baden. Inițial, zborul ar fi trebuit să aibă loc la ora 13. La ora 18, și apoi la ora 19, sunt programate să decoleze și zborurile charter spre Düsseldorf, respectiv Nurenberg”, a declarat, pentru G4Media, Cătălin Bulgariu, directorul general al Aeroportului Internațional Iași.
Cele 2 curse, care vor fi operate în această seară, ar trebui să aibă la bord fiecare câte 180 de pasageri.
Potrivit directorului aeroportului, mâine, 11 martie, va decola de la Iași o altă cursă charter spre Nurenberg, care va transporta tot muncitori români în Germania.
Ministerul Transporturilor a emis vineri un comunicat de presă prin care informează că până la publicarea în Monitorul Oficial al ordinului de ministru, care să reglementeze procedura referitoare la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări, „toate cursele charter vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflați pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinații”.
UPDATE: Directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Cătălin Bulgariu, a declarat, pentru Agerpres, că au fost anulate cursele charter care urma să transporte, în cursul zilei de vineri, muncitori sezonieri spre Germania.
Potrivit sursei citate, prima aeronavă trebuia să decoleze la ora 13,00, spre Baden-Baden, iar cel de-al doilea zbor, care avea destinaţia Nuremberg, trebuia să decoleze la ora 13,30.
„Aşteptăm publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin de ministru prin care se suspendă zborurile charter de astăzi (vineri n.r.). A intrat în vigoare ordonanţa militară prin care se vorbeşte despre aprobarea curselor aeriene cu 48 de ore înainte de către statul român, ceea ce face ca astăzi (vineri n.r.) şi mâine (sâmbătă n.r.) să nu existe zboruri. Din acest punct de vedere, zborurile de la ora 13,00 au fost anulate. În acest moment încercăm să discutăm cu firmele de recrutare care să preia oamenii şi să îi ducă înapoi acasă, pentru că nu va fi niciun zbor astăzi (vineri n.r.)”, a explicat Cătălin Bulgariu.
El a spus că aceste curse trebuiau efectuate în cursul zilei de joi, acestea fiind replanificate. Alte curse care urmau a fi efectuate în cursul zilei de sâmbătă au fost anulate la rândul lor.
Știrea inițială: Două zboruri charter cu muncitori sezonieri cu destinaţia Germania sunt programate să decoleze vineri de pe Aeroportul Iaşi. Directorul aeroportului, Cătălin Bulgariu, a declarat pentru News.ro că un autocar cu pasageri a sosit deja şi că a solicitat prezenţa Jandarmeriei. Bulgariu a estimat la 350 numărul celor care vor pleca spre Germania.
Două zboruri sunt programate vineri de pe Aeroportul Iaşi. Unul dintre zboruri, programat la ora 13:00, are destinaţia Baden – Baden şi este operat de Tui Fly. Celălalt zbor pleacă spre Nuremberg, la 13:30, fiind operat de Sunexpress.
Contactat de News.ro, directorul aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu, a declarat că un prim autocar cu muncitori sezonieri a sosit deja la aeroport şi că a solicitat prezenţa jandarmilor la aeroport începând cu ora 9:00. Măsura este luată după ceeea ce s-a întâmplat cu o zi în urmă la Aeroportul Cluj Napoca, unde aproape 2000 de oameni s-au înghesuit, în pofida restricţiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus.
”Am solicitat prezenţa echipajelor Jandarmeriei începând cu ora 9:00. Nu deţin date exacte cu privire la numărul celor care se vor îmbarca astăzi, dar estimez că vor fi 350 de persoane”, a precizat Bulgariu pentru News.ro.
Prezenţa a peste 1.500 de muncitori sezonieri, joi, pe Aeroportul din Cluj – Napoca, fără respectarea regulilor legate de distanţarea socială, a provocat reacţii vehemente din partea autorităţilor.
Muncitorii, aduşi cu autocare joi dimineaţă, au aşteptat să fie preluaţi cu zboruri de tip charter şi sa meargă în Germania.
De asemenea, o cursă charter cu o capacitate de 150 de locuri a decolat tot joi de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, cu destinaţia Dusseldorf, Germania. La bordul aeronavei se aflau 89 de muncitori sezonieri, conform autorităţilor locale.
Situaţia de la Cluj l-a determinat pe premierul Ludovic Orban să ceară demiterea conducerii aeroportului. De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cauza se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Joi seară, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că transporturile aeriene vor fi avizate de Ministerul Transporturilor, chiar dacă se fac de pe aeroporturi aflate în administrarea consiliilor judeţene. Măsura vine pentru a evita repetarea unor situaţii precum cea de la Aeroportul Cluj-Napoca.
„Începând de astăzi, autorităţile competente din România, cum ar fi Ministerul Transporturilor sau Autoritatea Aeronautică vor aviza orice transport aerian chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autorităţilor judeţene. (…) Prin acest articol, competenţa totală pentru decizia calendarului de aterizare/decolarea, acceptului de sosire sau plecare a unor aeronave intră în competenţa Ministerului Transporturilor”, a precizat Vela.
Conform Ordonanţei Militare anunţate la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul de Interne Marcel Vela, sunt permise zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie.
Sursa foto: Aeroportul Iași
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii