G4Media.ro

Două deputate din Moldova, reținute după ce Parlamentul le-a ridicat imunitatea. Ele…

Două deputate din Moldova, reținute după ce Parlamentul le-a ridicat imunitatea. Ele sunt acuzate de implicare în furtul miliardarului de euro din băncile moldovenești

Marina Tauber şi Reghina Apostolova, deputate ale formaţiunii Şor, a controversatului primar de Orhei, Ilan Şor, au fost reţinute luni de ofiţeri ai Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), la scurt timp după ce majoritatea parlamentară formată din Partidul Socialist (prorus) şi Blocul ACUM (proeuropean) a votat în favoarea ridicării imunităţii acestora, informează media de peste Prut, potrivt Agerpres.

Procurorul general interimar, Dumitru Roibu, a venit personal în parlament şi a cerut ridicarea imunităţii în cazul celor două deputate.

La scurt timp, cele două au fost reţinute la Orhei, unde simpatizanţi ai partidului Şor au încercat să împiedice forţele de ordine să le aresteze.

Potrivit procurorului general interimar, Dumitru Robu, există probe concludente privind implicarea celor două deputate în frauda bancară. Acesta a declarat că Marina Tauber şi Reghina Apostolova, începând cu 17 august 2012, au participat activ la devalizarea sistemului bancar al Republicii Moldova, acordând ajutor în preluarea unor bănci de către grupul lui Ilan Şor. Organul de urmărire penală deţine probe în acest sens, a afirmat Robu, citat de portalul IPN.

Procuratura Generală de la Chişinău a confirmat reţinerea lor. Într-un comunicat al instituţiei se menţionează faptul că s-a recurs la reţinerea imediată a acestora pentru că cele două au părăsit clădirea parlamentului după ce li se ridicase imunitatea şi ele plecaseră într-o direcţie necunoscută, conform Radio Chişinău.

Instituţia mai spune că scopul nu a fost reţinerea expresă a persoanelor vizate – deşi legea permite aceasta- ci ridicarea imunităţii pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală.

Într-o conferinţă de presă, Denis Ulanov, din cadrul grupului parlamentar al Partidului Şor, a calificat ridicarea imunităţii celor două colege ale sale drept o ‘răzbunare politică şi personală’ împotriva preşedintelui formaţiunii, Ilan Şor, din partea lui Igor Dodon. El spune că deputaţii partidului său nu se tem, nu se consideră vinovaţi şi nu intenţionează să se ascundă. Înainte de a supune la vot ridicarea imunităţii celor două parlamentare, grupul formaţiunii Şor a părăsit sala de şedinţe, ‘în semn de protest’.

Anterior, fără imunitate în actuala legislatură au rămas fostul lider al Partidului Democrat, controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, şi preşedintele Partidului Şor, Ilan Şor, suspectat de implicare în frauda bancară din 2014, când au fost deturnaţi circa 1 miliard de dolari, ceea ce a destabilizat puternic situaţia financiară a Republicii Moldova.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. La ei se poate!
    La noi la ALDE sau PSD nu se poate!

    • Se vor schimba lucrurile si aici dupa ce PSD va pleca difinitv si pentru totdeauna de la guvernare.Va trebui sa schimbam tot,inclusiv Constitutia.Va trebui sa se dezinfecteze pana si clantele usilor pe care acesti nemernici au pus mana,spalat dusumelele,varuit ,schimbat aerul scaunele.Tot trebuie modificat,tot trebuie schimbat si resetat,PSD demontat bucata cu bucata,scos in afara legii si nemernicii trimisi la puscaire.Cred ca am ajuns la capatul rabdarii.

  2. au arestat doar 2 persoane si nu prea cred ca vor ajunge la puscarie, cu atit mai nici nu cred ca li se va confisca averile, mai degraba vor iesi in curind din arest cu milioanele in buzunar. mai rau de simpli cetateni care vor plati 25 de ani inainte toate aceste furturi. in RM multi au pensii mizere de 60 de euro dar continua sa aleaga anume partidele si oamenii care i-au jefuit toti acesti ani, curat sado-mazohism