UPDATE Operaţiunea de salvare a ucrainenilor blocaţi în Munţii Maramureşului a fost suspendată / Doi au fracturi la picioare
UPDATE, ora 22.01
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au suspendat, duminică seara, operaţiunile de căutare a celor patru cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa alpină pentru a ajunge în România, traversând o zonă dificilă din Munţii Maramureşului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab, citată de Agerpres.
„Echipele de salvare sunt încă în teren, dar nu au reuşit să ajungă la persoane. Prin dispeceratul ITPF Sighetu Marmaţiei s-a luat legătura cu unul dintre ei, acesta a spus că a văzut luminile de la lanternele echipelor de salvare. Dar, cel mai probabil, persoana se află în partea opusă a unei zone stâncoase, unde a fost practic imposibil ca salvatorii să ajungă”, a spus Oana Pârcălab.
Potrivit acesteia, operaţiunile de căutare pe timpul nopţii de duminică spre luni vor fi anulate, urmând a fi reluate dimineaţă.
„În această seară, căutările vor înceta, urmând ca mâine (luni – n.r.) să fie reluate folosind elicopterele. Probabil doar coborârea în rapel din elicopter ar fi soluţia de extragere a persoanei din zona în care se află. (…) Echipele vor începe coborârea, după o zi istovitoare, pe un teren deosebit de greu, în condiţii meteo nefavorabile”, a precizat Oana Pârcălab.
UPDATE, ora 18
Doi dintre cei patru cetăţeni ucraineni care au încercat să treacă graniţa în România prin Munţii Maramureşului sunt cu fracturi la picior, iar al treilea acuză o stare de rău, a informat, duminică seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, citat de Agerpres.
„Sunt doi cu fracturi de membru inferior şi în stare de hipotermie. Din ultimele informaţii se pare că şi unul din ceilalţi doi, care era bine, a început să se simtă rău”, a spus Dan Benga.
Potrivit acestuia, duminică după-amiaza, cele două elicoptere SMURD, implicate în operaţiunea de salvare, au transportat pe munte una dintre echipele de salvatori.
„Cele două elicoptere au reuşit să ducă sus în munte o nouă echipă de salvare, alcătuită din patru salvatori montani, cu echipamentele de salvare, scutindu-i de o urcare de peste 6 ore şi jumătate cel puţin. (…) În seara – noaptea asta încercăm să îi scoatem pe toţi din munte. Problema e că avem plafon jos şi o ceaţă sus în munte de nu se vede la un metru în faţă”, a subliniat şeful Salvamont Maramureş.
În cursul serii de sâmbătă spre duminică, salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au reuşit să recupereze din munte doi cetăţeni ucraineni din grupul de şase care a încercat să ajungă pe jos în România, traversând Munţii Maramureşului.
Operaţiunile de căutare au fost reluate duminică dimineaţă, însă vizibilitatea scăzută a îngreunat serios căutarea.
Știrea inițială:
Două elicoptere SMURD participă la operaţiunea de căutare a celor patru cetăţeni ucraineni care încercau să ajungă în România, traversând graniţa alpină prin Munţii Maramureşului, la o altitudine de 1.800 de metri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab, citată de Agerpres.
Din grupul de cetăţeni ucraineni care încercau să ajungă în România făceau parte şase persoane, dar două au fost recuperate de pe munte de poliţiştii de frontieră şi salvamontişti în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Operaţiunile de căutare au fost suspendate pe durata nopţii din cauza vizibilităţii reduse şi au fost reluate duminică dimineaţa.
„Începând cu ora 15,30, la acţiune participă şi două echipaje/elicoptere SMURD: un elicopter SMURD Târgu Mureş a aterizat în localitatea Crasna Vişeului, la cabana forestieră, la circa 5 kilometri interior faţă de linia de frontieră şi un elicopter SMURD de la baza Jibou. Cele două elicoptere sunt dotate cu troliu. Au survolat zona, au fost observate echipele de salvatori, dar nu au fost reperate persoanele căutate (cetăţenii ucraineni). În prezent, elicopterele sunt staţionate în Crasna Vişeului”, a precizat Oana Pârcălab.
Anterior sosirii celor două elicoptere SMURD în zonă, un cetăţean ucrainean rănit a fost localizat şi s-au stabilit coordonatele – acesta s-ar afla la o altitudine de aproximativ 1.500 metri pe munte.
„În cazul primului (rănit şi localizat), echipele de salvatori ar trebui să ajungă la el în aproximativ o oră. Din grupul celorlalţi trei, unul – despre care avem informaţii că nici el nu s-ar mai putea deplasa – nu poate fi deocamdată localizat, dar o a doua echipă de salvatori a pornit în căutarea lui, iar ceilalţi doi au fost reperaţi şi o a treia echipă (patrulă a SPF Valea Vişeului) pleacă în căutarea lor. Aceştia doi s-ar afla undeva la aproximativ 4 ore de mers”, a arătat Oana Pârcălab.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii