Două jurnaliste din Belarus, arestate după ce au filmat dispersarea violentă a unui protest anti Lukasenko, riscă trei ani de închisoare pentru ”perturbarea ordinii publice”
În Belarus a început marţi procesul în cazul a două jurnaliste care riscă trei ani de închisoare pentru ‘atingere gravă adusă ordinii publice’, potrivit autorităţilor, în pofida apelurilor internaţionale de punere a lor în libertate, relatează AFP.
Daria Ciulţova şi Katerina Bahvalova, corespondente ale televiziunii de opoziţie Belsat, care emite din Polonia, au fost arestate de poliţia antirevoltă la 15 noiembrie în apartamentul de unde tocmai filmaseră dispersarea violentă a unei manifestaţii în sprijinul unui militant al opoziţiei ucis cu câteva zile mai devreme.
Încarcerate de atunci, cele două jurnaliste de 23 şi respectiv 27 de ani au fost acuzate de ‘organizarea şi pregătirea de acţiuni de natură să aducă gravă atingere ordinii publice’, riscând până la trei ani de închisoare.
Cele două tinere, ambele îmbrăcate în alb şi făcând cu mâna semnul V de la victorie, au pledat nevinovat la începutul procesului, potrivit unui jurnalist AFP.
Parchetul le-a acuzat că prin reportajele lor ar fi incitat populaţia să iasă la manifestaţii, adăugând că aceasta ar fi provocat ‘întârzieri în circulaţia transportului în comun’, generând ‘pagube’.
Condiţiile de detenţie ale celor două tinere jurnaliste după arestarea lor au fost ‘teribile’, a denunţat Belsat într-un articol, afirmând că ele au fost înghesuite alături de alte 11 persoane într-o celulă concepută pentru patru oameni, cu ferestrele deliberat închise, şi nu aveau unde ‘să se aşeze sau să se lungească în timpul zilei’.
Într-un comunicat, Ambasada SUA la Minsk a denunţat luni un caz ‘scandalos’ şi a cerut autorităţilor belaruse ‘să le elibereze imediat, fără condiţii’.
Comitetul pentru protejarea jurnaliştilor (CPJ) a cerut de asemenea Minskului ‘să abandoneze aceste acuzaţii absurde’.
Proteste în masă au avut loc în Belarus începând cu luna august împotriva realegerii preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko pentru al şaselea mandat în urma unui scrutin considerat fraudat. Manifestaţiile au reunit la Minsk până la 100.000 de persoane, un record pentru această ţară, dar şeful statului aflat la putere din 1994 a reprimat cu brutalitate mişcarea de contestare cu ajutorul forţelor de ordine loiale, reducând la tăcere opozanţii, iar pe liderii lor trimiţându-i la închisoare.
Toate personalităţile proeminente ale opoziţiei din Belarus se află în prezent fie în închisoare, fie în exil, în timp ce mii de manifestanţi au fost arestaţi.
În faţa acestui val de contestare, Lukaşenko a promis doar reforme constituţionale vagi, care ar urma să fie detaliate săptămâna aceasta în cadrul unei aşa-numite ‘Adunări Populare’, ceea ce a fost calificat drept o ‘mascaradă’ de către opoziţie.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii