G4Media.ro

Două localuri din Neamț care se pregăteau să organizeze petreceri de Revelion,…

sursa foto: Pixabay

Două localuri din Neamț care se pregăteau să organizeze petreceri de Revelion, închise de ISU pentru că nu aveau autorizație de securitate la incendiu

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au închis două localuri din Borleşti şi Zăneşti care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu şi se pregăteau să organizeze petreceri de Revelion, transmite Agerpres.

„În urma activităţilor efectuate la doi operatori economici din comunele Borleşti şi Zăneşti au fost constatate mai multe nereguli. În consecinţă, pentru încălcarea prevederilor legale, a fost aplicată, pentru ambii agenţi economici, o sancţiune contravenţională cu amendă în cuantum de 30.000 lei şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării şi de sigilare a spaţiilor respective, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Potrivit ISU Neamţ, oprirea funcţionării sau utilizării construcţiilor se face doar pentru construcţiile din categoriile comerţ, cultură sau turism care se regăsesc în situaţiile prevăzute de articolele 2 şi 3 din HGR 915/2015.

Inexistenţa autorizaţiei de securitate la incendiu nu conduce în mod automat la oprirea funcţionării, acest lucru făcându-se doar atunci când se încalcă grav cerinţa de securitate la incendiu în condiţiile criteriilor stabilite de lege, arată sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. S o inventat deodată apa caldă, coada la prună si….prrrrrrrrrr …..AUTORIZAȚIA DE SECURITATE CONTRA INCENDIILOR!!!
    Moamăăăă..