G4Media.ro

Două persoane din Giurgiu, acuzate de Parchetul European de  o fraudă de…

Sursa foto: EPPO

Două persoane din Giurgiu, acuzate de Parchetul European de  o fraudă de 2,1 milioane de euro cu fonduri europene pentru agricultură

Parchetul European (EPPO) din București (România) a formulat o acuzație împotriva a doi inculpați – o persoană fizică și o societate – pentru fraudă și fals în legătură cu două proiecte agricole din județul Giurgiu, finanțate prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), cu o valoare totală de peste 2,1 milioane EUR, se arată într-un comunicat al EPPO.

Ancheta a arătat că inculpații ar fi prezentat documente falsificate și inexacte în timpul procedurilor de achiziții publice și la depunerea cererilor de plată pentru ambele proiecte. Aceste proiecte au implicat construirea de sere, inclusiv una pentru cultivarea căpșunilor.

În cadrul proiectului de construire a unei sere pentru căpșuni, implementat între 2018 și 2021, inculpații sunt suspectați că au prezentat peste 130 de documente falsificate, ceea ce a dus la deturnarea a aproximativ 500 600 EUR (2 721 611 RON), în principal din bugetul UE.

În cadrul proiectului de construire a unei alte sere, implementat între 2019 și 2022, inculpații sunt suspectați că au folosit peste 110 documente falsificate pentru a obține aproximativ 1,6 milioane EUR (8 944 316 RON), tot în principal din bugetul UE.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost impuse măsuri asigurătorii, inclusiv sechestrarea conturilor bancare, a autoturismelor și a bunurilor imobile în valoare totală de peste 1,2 milioane EUR.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.