Două planete din clasa Pământului au intrat în coliziune într-o galaxie îndepărtată. Teoria sistemelor solare, pusă sub semnul întrebării

Planete dintr-un sistem solar ajuns la maturitate, cu vârsta de cel puţin 1 miliard de ani, aflat într-o altă galaxie, se ciocnesc, ceea ce contrazice teoria astrofizicienilor despre formarea Sistemului Solar şi a altor sisteme stelare, conform căreia astfel de ciocniri între obiecte de masă planetară nu sunt posibile decât în fazele incipiente ale formării unui sistem stelar, atunci când planetele nu au încă orbite stabile în jurul stelei mamă.

Să luăm spre exemplul Sistemul Solar. Pământul abia se răcise după procesul de formare, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, când s-a ciocnit cu o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, ciocnire care a dus la transformarea Pământului într-o minge de lavă topită, ceea ce a condus la distrugerea completă a celuilalt corp de masă planetară dar şi la formarea Lunii, satelitul fără care nu ar fi putut exista viaţă pe Terra.

Astfel de coliziuni sunt evenimente obişnuite în sistemele solare tinere, însă devin mult mai rare cu trecerea vremii. Astronomi ai NASA susţin însă că au identificat o excepţie de la această regulă, conform unui material publicat vineri de Live Science.

În sistemul solar BD +20 307 – un sistem binar aflat la aproximativ 300 de ani lumină de Pământ – două planete din clasa Pământului s-au ciocnit, eveniment ce a generat un nor fierbinte de praf şi resturi de roci topite ce a fost surprins de telescoapele în infraroşu. Având peste 1 miliard de ani, sistemul solar în care s-a produs acest eveniment este la maturitatea completă, ceea ce, teoretic, înseamnă că în cadrul său nu ar trebui să se mai producă astfel de evenimente.

„Aceasta este o oportunitate rară de a studia coliziunile catastrofale ce se produc târziu în istoria sistemelor planetare”, a comentat Alycia Weinberger, cercetător la Institutul Carnegie pentru Ştiinţă din Washington, D.C., autoarea unui studiu recent cu privire la această coliziune.

Norii de praf sunt omniprezenţi în spaţiul cosmic. Planetele se formează din astfel de nori de praf cosmic aflaţi pe orbita unor stele tinere. Când noile planete se fixează pe orbite stabile în jurul stelelor, cea mai mare parte a acestor nori de praf au dispărut, fie intrând în compoziţia planetelor, fie fiind atraşi şi incineraţi de steaua pe care o orbitau sau împinşi de vântul stelar până la marginile reci ale nou formatului sistem planetar.

Acesta este cazul Centurii Kuiper care se desfăşoară mult dincolo de orbita lui Neptun şi conţine numeroase rămăşiţe de la formarea Sistemului Solar. Praful cosmic, asteroizii, planetoizii şi planetele pitice (printre care şi Pluto) din Centura Kuiper sunt extrem de reci din cauza depărtării mari faţă de Soare.

În urmă cu 10 ani, atunci când astronomii au detectat pentru prima oară urme ale coliziunii exoplanetelor din sistemul solar BD +20 307 10, au fost surprinşi să afle că norul de praf pe care îl examinau era mult mai fierbinte decât ar fi trebuit să fie – de până la 10 ori mai fierbinte decât obiectele din Centura Kuiper. Această descoperire a sugerat faptul că acest nor de praf nu face parte dintr-o centură de asteroizi ci s-a format relativ recent, în urma unei coliziuni cosmice.

Zece ani mai târziu, Amy Weinberger şi colegii ei au realizat o serie de observaţii prin intermediul satelitului SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy) ale acestui sistem solar. În studiul pe care l-au publicat recent în The Astrophysical Journal cercetătorii explică faptul că strălucirea în spectrul infraroşu a norului a crescut cu aproximativ 10% faţă de observaţiile realizate în urmă cu 10 ani.

Conform cercetătorilor, aceasta este încă o dovadă a ciocnirii relativ recente a celor două planete (probabil în ultimele câteva sute de mii de ani), iar rămăşiţele ciocnirii iniţiale continuă să se izbească unele de altele, ceea ce explică temperatura mai ridicată detectată recent faţă de cea de acum un deceniu. Dacă această ipoteză va fi confirmată şi de alte observaţii şi studii, înseamnă că evenimente de coliziune între planete se pot produce şi mult mai târziu în viaţa unui sistem solar decât au crezut oamenii de ştiinţă că este posibil.