
Două publicații conservatoare americane cer administrației Trump să oprească investițiile în Baza Mihail Kogălniceanu și să retragă trupele din bază / Vladimir Tismăneanu: Este limpede un demers propagandistic concertat la care participa pioni din SUA, Rusia, România și, mai nou, Polonia
The American Conservative și The National Interest, două publicații conservatoare din SUA apropiate de centri de putere din Partidul Republican și mișcarea MAGA, au cerut în ultimele zile ca Administrația Trump să taie legăturile de securitate cu România. Motivul – interzicerea candidaturii candidatului pro-rus Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Ambele publicații cer două lucruri: stoparea investițiilor americane la Baza Militară Mihail Kogălniceanu și retragerea militarilor americani din această bază.
Important: cele două publicații nu vorbesc despre legăturile lui Călin Georgescu cu Rusia, documentate atât de autoritățile din România, cât și de cele din Franța, Italia sau de NATO.
De asemenea, cele două publicații conservatoare preiau integral narativul oficial al Kremlinului, potrivit căruia excluderea unui candidat înseamnă un presupus act nedemocratic.
Profesorul Vladimir Tismaneanu de la Universitatea Maryland a declarat pentru G4Media că “National Interest, publicatie care se defineste ca “realistă”, este operatiunea lui Dmitri Simes, omul lui Putin. Personajul a fost mentionat și in raportul Muller. Fiul unor cunoscuti disidenti, Simes a emigrat din URSS la sfarsitul anilor 70. Este limpede un demers propagandistic concertat la care participa pioni din SUA, Rusia, Romania si, mai nou, Polonia (v. vizita lui Mateusz Morawiecki la Bucuresti și susținerea fațișă, chiar ostentativă, a lui Simion)”.
Mihail Kogălniceanu urmează să fie cea mai mare bază militară NATO din Europa. Construcția bazei ar avea și un mesaj clar de descurajare pentru Rusia, dat fiind că ar fi situată în cel mai estic punct al NATO, la mică distanță de Ucraina și Republica Moldova.
De dimensiunile unui mic oraș, pe o suprafață de aproape trei mii de hectare, amplasamentul va putea găzdui permanent până la 10 mii de militari NATO și familiile acestora. Proiectul, în valoare de 2,5 miliarde de euro, include piste, platforme pentru armament, hangare pentru avioanele militare, dar și școli, grădinițe, magazine și chiar un spital, potrivit Euronews.
Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu găzduiește în acest moment aproximativ cinci mii de militari, majoritatea, soldați americani.
Ambele publicații conservatoare susțin că Trump ar trebui să taie legăturile militare cu România ca sancțiune pentru excluderea din cursa prezidențială a lui Călin Georgescu.
”Este bine să ne ridicăm împotriva unor astfel de acțiuni vădit antidemocratice. Dar administrația Trump ar trebui să meargă mai departe, folosind această ocazie pentru a trasa o linie fermă, anunțând că retrage trupele și sprijinul de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Majoritatea americanilor nu au auzit probabil de această bază, numită și Baza aeriană 57. Dar ea a jucat un rol geopolitic major. Baza este în curs de extindere și va fi în curând cea mai mare bază aeriană a NATO, cu un contingent de 10 000 de militari; în prezent găzduiește deja peste 4 000 de soldați americani. Locația sa, direct la Marea Neagră, a făcut-o un bun imobiliar de primă mână pentru liberal-democrații care doreau să extindă influența Americii în anii 2000, când administrația Bush a invitat România în NATO. Retragerea sprijinului american pentru bază nu ar fi în dezacord cu prioritățile administrației din secolul XXI; într-adevăr, le-ar sprijini și le-ar consolida. Trump este în mod clar interesat de realinierea politicii externe americane cu interesul său național. Aceasta înseamnă dezangajarea din Europa, orientarea către Asia și cheltuirea banilor americani pentru cetățenii americani, în loc de aventuri inutile în străinătate”, arată The American Conservative în articolul cu titlul ”It’s Time to Cut Romania Off”.
La rândul său, The National Interest scrie că ”Washingtonul poate și ar trebui să urmărească o resetare în România indiferent de cine candidează sau câștigă alegerile prezidențiale viitoare. Anularea alegerilor și împiedicarea candidaților să candideze sunt decizii cu care majoritatea americanilor nu se simt confortabil. Și dacă Trump este serios în ceea ce privește diplomația cu Rusia și orientarea către Asia, o retragere a trupelor din România și o anulare a planurilor de extindere a bazei aeriene ar servi ambelor scopuri. Procedând astfel, s-ar alinia intereselor americane, stimulând aliații noștri din Europa să facă mai mult pentru propriile nevoi de apărare și, pur și simplu, ar evidenția faptul că desfășurarea pe termen nelimitat a trupelor americane nu poate fi luată de bună. Retragerea trupelor din România ar zdruncina NATO, da, dar ar demonstra hotărârea americană și i-ar încuraja pe europeni să facă mai mult decât să vorbească despre autonomia strategică. Această acțiune ar putea fi chiar folosită ca monedă de schimb pentru a stimula Rusia să înceteze luptele din Ucraina, deoarece Moscova se plânge de mult timp de deplasarea trupelor NATO tot mai spre est. Dacă planurile administrației Biden de a extinde baza aeriană și prezența trupelor americane în România sunt puse în aplicare de administrația Trump, acest lucru ar menține Washingtonul mai angajat în tensiunile cu Moscova și legat de un guvern din ce în ce mai nedemocratic la București. Este greu să considerăm că aceasta este o misiune vitală pentru interesele americane. Este preferabil să se mențină relații bune cu Bucureștiul și Europa în absența desfășurării de trupe americane. Cu toate acestea, interesul american de a se retrage în Europa și de a găsi un modus vivendi cu singura altă superputere nucleară rămâne indiferent de cât de mult ne plac sau ne displac guvernele din Europa”.
Cele două articole vorbesc, de asemenea, despre imperativul ca SUA să renunțe la apărarea militară a Europei și cer Casei Albe să se concentreze pe zona Pacific – China.
De notat că cele două articole urmează criticilor lansate la adresa României de vicepreședintele american JD Vance și de miliardarul Elon Musk, principalul colaborator al lui Donald Trump.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.