G4Media.ro

Două spectacole cu toate biletele vândute, din Festivalul Internaţional Toma Caragiu de…

Sursa foto: Pixabay

Două spectacole cu toate biletele vândute, din Festivalul Internaţional Toma Caragiu de la Ploiești, au fost anulate după ordonanța de reducere a cheltuielilor: ”O situaţie sinistră”

Teatrul din Ploieşti, care în perioada 7-12 noiembrie organizează a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Toma Caragiu, anunţă că, în urma adoptării Ordonanţei de Urgenţă care vizează aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, este nevoit să renunţe la două dintre spectacolele incluse în programul festivalului, ambele cu toate biletele vândute, unul dintre acestea fiind contractat cu o companie de teatru din Spania, transmite News.ro.

Directoarea teatrului din Ploieşti, actriţa Mihaela Rus, a catalogat, într-o declaraţie pentru News.ro, situaţia ca fiind ”sinistră”, aceasta subliniind că, în calitate de om de cultură, s-a simţit ”groaznic” în momentul în care a trebuit să ia o astfel de decizie.

”Stimaţi spectatori,

Din păcate, am fost nevoiţi să restrângem bugetul necesar organizării celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Toma Caragiu, ca urmare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 90 din 27 octombrie 2023, ce vizează aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023”, a anunţat, joi, Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploieşti.

Ca urmare, s-au anulat următoarele reprezentaţii din programul evenimentului:

Marţi, 7 noiembrie, Ora 19:30 – Casa de Cultură a Studenţilor: ”Trash!”, regia: David Ottone, o producţie a Yllana & Töthem Company, Spania; Miercuri, 8 noiembrie, Ora 18:30 – Sala Teatrului de Animaţie ”Imaginario”: ”Maria Tănase. O poveste”, text şi regie: Carmen Lidia Vidu – Teatrul de Stat Constanţa.

Reprezentanţii instituţiei prezintă scuze spectatorilor şi anunţă că aceştia pot primi contravaloarea biletelor achiziţionate de la Agenţia Teatrală, la cerere, până vineri, 17 noiembrie, în cazul biletelor cumpărate online, suma urmând a fi rambursată pe cardul de pe care a fost făcută plata.

Într-o declaraţie pentru News.ro, actriţa Mihaela Rus, care conduce de mulţi ani teatrul din Ploieşti şi se ocupă de organizarea festivalului, a catalogat situaţia drept una ”sinistră”.

Întrebată cum s-a simţit în momentul în care a trebuit să decizia de a anula unele spectacole, actriţa a răspuns: ”Groaznic”

”Groaznic. Groaznic, pentru că am plecat vineri acasă cu o selecţie făcută, cu spectacole sold-out şi ne-am trezit sâmbătă dimineaţă, că noaptea se publicase în Monitorul Oficial Ordonanţa. Deja începuse freamătul pe grupul de WhatsApp al directorilor de teatru din ţară, pentru că Festivalul Naţional de Teatru era în plină desfăşurare, toamna e sezonul în care organizează astfel de festivaluri. (…) Ne era groază pe parcurs ce citeam şi înţelegeam. Mi s-a părut sinistră situaţia, am încercat să o îmblânzim pe parcurs, să facem în aşa fel încât să nu se simtă atât de tare dezastrul. Pe lângă faptul că am anulat cele două spectacole, am renegociat cu fiecare trupă participantă în festival, inclusiv cu cele din străinătate care au rămas în program şi le mulţumesc că au înţeles”, a declarat Mihaela Rus.

Aceasta a subliniat că toţi spectatorii au ales bilete la alte spectacole, până în prezent, niciunul nesolicitând suma de bani plătită pe bilete.

Mihaela Rus a precizat că, pofida timpului scurt, Teatrul din Ploieşti a primit o ”sumă generoasă”, pe ultima sută de metri, din partea unui sponsor.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Nu intekeg de ce se anuleaza un spectacol SOLD OUT. Nu se acopera costurile din bilete?
    PS: dupa asta sunt probabil bani pentru mărirea de 6 miliarde la salariile magistratilor

    • sunt 21 de spectacole din care ,mai sunt bilete la 5, in conditiile in care de la cele 2 au fost refistribuite. O fi doamna un „mare actor”, dar manager…..Poate a anulat spectacolele in acelasi mod in care a ajuns directoare. E directoare din 2012, dar are studii de management din 2016. Stie pnl ploiesti de ce au fost anulate tocmai cele 2 spectacole.